Știrile 60m.RO

Raisa Enachi (AUR): Președintele Iohannis a cheltuit peste 8 milioane de euro pe deplasări externe. În acest timp, elevii din mediul rural sunt nevoiți să parcurgă zeci de kilometri pe jos ca să ajungă la școală

Președintele Iohannis a cheltuit doar anul trecut peste 8 milioane de euro pe deplasări externe. Această situație este de-a dreptul revoltătoare, în condițiile în care, reprezentanții Guvernului au precizat de nenumărate ori că nu există fonduri pentru educație. Vorbim despre o coaliție și un președinte care și-au asumat public un proiect numit „România educată”. Despre ce educație mai poate fi vorba când, la început de an școlar, elevii din mediul rural sunt nevoiți să parcurgă zeci de kilometri pe jos ca să ajungă la școală? Despre toate acestea a vorbit deputata AUR Raisa Enachi.

Într-o declarație de presă, Raisa Enachi a criticat decizia Inspectoratului Școlar Alba de a desfiinţa 26 de şcoli şi 7 grădiniţe, decizie care îi transformă pe elevi în navetiști.

„Cele peste 8 milioane de euro cheltuite reflectă, în mod clar, decalajul dintre priorităţile Guvernului care le-a aprobat şi realităţile zilnice ale populaţiei! Vin cu un exemplu tulburător, în acest context, ce provine din inima Munţilor Apuseni, unde copiii sunt nevoiţi să parcurgă distanţe incredibile pentru a ajunge la şcoală, uneori şi până la 16 kilometri pe jos. Această situaţie devine şi mai dramatică în urma deciziei de desfiinţare a peste 30 de unităţi şcolare în judeţul Alba într-un singur an şcolar, pentru că, nu-i aşa, România educată a preşedintelui Klaus Iohannis este numai pe hârtiile de la Palatul Cotroceni, instituţie care se pare că nu face parte din statul eşuat, unde milioane de cetăţeni trăiesc la limita sărăciei!

Copiii din Munţii Apuseni sunt extrem de afectaţi de comasările unităţilor de învăţământ, iar consecinţele se resimt dramatic în viaţa cotidiană a acestora, transformând-i în navetiştii zilelor noastre. Decizia Inspectoratului Școlar Alba de a desfiinţa 26 de şcoli şi 7 grădiniţe a generat o creştere semnificativă a numărului de elevi care trebuie să facă naveta, inclusiv pe distanţe de peste 20 de kilometri de locuinţa lor! Cu un cinism fără margini, autorităţile au neglijat necesitatea asigurării transportului pentru aceşti elevi, în ciuda consecinţelor evidente ale comasărilor şi distanţelor considerabile. Un exemplu cutremurător este cazul unui elev din clasa I din comuna Avram Iancu, care este nevoit să parcurgă pe jos 8 kilometri în fiecare zi pentru a ajunge la şcoală, într-o zonă în care accesul cu maşina este imposibil”, a afirmat deputata.

Aceasta susține că, prin comparație, aceste situaţii evidenţiază disproporţia dintre cheltuielile preşedintelui şi nevoile stringente ale comunităţilor locale, care se luptă cu problemele de transport şi infrastructură şcolară de bază, iar situaţia este cu atât mai tristă având în vedere că ambii membri ai cuplului prezidenţial sunt profesori!

Raisa Enachi subliniază că este necesar ca actualul Guvern să-şi reevalueze priorităţile, să investească în infrastructura şcolară şi să asigure resurse adecvate pentru comunităţile vulnerabile, în loc să risipească banii publici în mod iresponsabil, încă un an, până se termină mandatul prezidenţial.

„În loc să fie un lider care să îşi pună în prim-plan cetăţenii, preşedintele Iohannis alege un mod de trai extravagant pentru care deja este taxat pe reţelele de socializare, fiindcă, domnule preşedinte, poporul s-a trezit şi vede cum ignoraţi problemele reale ale românilor. Ce ar fi să se publice toate cheltuielile pe care le-aţi efectuat în cei 9 ani de mandat, fiindcă restul rezultatelor le ştim cu toţii. Poporul va taxa în acest an electoral vacanţele inutile de lux, unde tot ceea ce a făcut preşedintele României a fost să se asigure că poate cheltui banii publici, fără nici un rezultat, secretizând documentele şi fără să prezinte un minim raport celor care l-au ales”, a adăugat deputata.

În încheiere, Raisa Enachi a precizat că este nevoie de o schimbare autentică în ceea ce priveşte guvernarea României, iar anul acesta este foarte important. Românii pot alege să fie reprezentanți de lideri care să pună educația și viitorul copiilor pe primul plan.

„AUR reprezintă o voce puternică şi hotărâtă care se angajează să aducă schimbarea pe care o merită România! AUR este pentru România, pentru români, soluţia corectă în acest an electoral pentru că va fi alternativa pentru o guvernare care să pună în prim-plan nevoile cetăţenilor care se vor simţi reprezentaţi cu adevărat! Este timpul să ne asigurăm că resursele naţionale sunt direcţionate către binele comun, ci nu către escapade costisitoare şi neconcludente! România merită o schimbare reală şi AUR este vocea care o va face posibilă!”, a mai spus deputata.

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button