Rafila recidivează cu un mesaj aiuritor: Adulții care nu se vaccinează limitează dreptul copiilor la dezvoltare
Liderul PSD, Alexandru Rafila, afirmă că virusul SARS-COV-2 nu este mai agresiv cu copiii și consideră că este un lucru bun faptul că şcolile au fost lăsate deschise. Pe de altă parte, el face apel la părinți să se vaccineze.
Rafila răspunde la întrebarea dacă şcoala deschisă pune în pericol sănătatea copiilor.
„S-a încercat acreditarea acestei idei şi continuă această încercare, să se spună că e mai agresiv virusul faţă de copii, virusul Delta, că sunt foarte multe cazuri grave, sunt mulţi care ajung la ATI. Cifrele afirmate şi de conducerea INSP îi contrazic pe aceşti oameni şi doar 3-4 la sută din cazurile spitalizate sunt copii şi tineri între 0 şi 18 ani şi 1,5 la sută din cazurile de ATI sunt copii şi adolescenţi între 0 şi 18 ani. Iar această categorie de persoane reprezintă cel puţin 25 la sută din populaţia României. E clar că ponderea este în altă parte. Şi atunci care sunt argumentele mele, de ce să ţin şcoala deschisă – dar atenţie, o ţin deschisă când nu am cazuri în şcoală sau am foarte puţine, nu când am multe cazuri, tocmai ca să protejez copiii. Şi atunci şcoala deschisă înseamnă că ai acces la învăţământ, că te dezvolţi normal ca şi copil, ca şi tânăr, din punct de vedere psihic, din punct de vedere fizic, iar boala pentru tine nu este o problemă care să îţi pună viaţa în pericol”, a susţinut Alexandru Rafila.
El a afirmat că şcoala nu se închide pentru a proteja copiii, ci pe cei care sunt în jurul lor şi nu sunt vaccinaţi.
„Cele mai sigure şcoli vor fi cele în care părinţii şi familia apropiată copilului, cu care el convieţuieşte, vor fi vaccinaţi. Sigur, şi cadrele didactice sau personalul nedidactic. Dar riscul pentru copil să se îmbolnăvească şi să transmită la şcoală altui copil infecţia care poate să o ducă acasă, de exemplu, nu va mai exista, pentru că dacă toţi adulţii din jurul copiilor vor fi vaccinaţi, riscul – sigur, nu este imposibil, există şi persoane vaccinate care fac infecţia – dar riscul scade. Asta trebuie să înţelegem, că prin faptul că există adulţi care refuză să se vacineze limităm, indirect sau direct, dreptul copiilor la dezvoltare corespunzătoare”, a conchis medicul Alexandru Rafila.