PSD va vota doar cu modificări proiectul de lege privind carantinarea populației

Luni, în cadrul Comitetul Executiv al PSD, s-a luat decizia ca PSD să voteze proiectul de lege privind carantinarea şi izolarea, cu modificări, în Senat.
Proiectul va fi retrimis Guvernului pentru a fi modificat pentru a respecta drepturile și libertățile cetățenești.
„Prin această lege se îngrădesc foarte mult din drepturile şi libertăţile cetăţenilor în această ţară. Sunt de acord că nu putem să-i lăsăm pe cei care sunt infectaţi cu acest virus să umble dezlegaţi pe stradă. Trebuie făcut un cadru legislativ, dar ceea ce a venit de la Guvernul României înseamnă o lege care îngrădeşte foarte mult drepturile şi libertăţile cetăţeneşti”, a declarat Ionel Arsene, preşedintele organizaţiei de Neamţ a PSD, la finalul şedinţei CExN al PSD.
Arsene a precizat că el nu este de acord cu proiectul de lege aprobat de Camera Deputaților și mai ales cu măsura carantinării bunurilor.
„Forma de la Senat o să o discutăm în perioada următoare cu cei de la Comisia juridică, a rămas să discute colegii mei la Senat, pentru că votul partidului a fost pentru a da un vot pe această lege. Vor modifica în Senat această lege şi vor da un vot final în Senat”, a adăugat Arsene, fiind citat agerpres.ro.
„Nu sunt mulţumit de modificările pe care le-au adus colegii mei la Cameră, aştept să văd modificările pe care le vor face colegii mei (la Senat – n.r.). Sunt foarte multe care mă nemulţumesc. Faptul că în continuare vorbim de carantinarea bunurilor. Proprietatea privată este garantată de Constituţia României”, a explicat acesta.
- Bulgaria alocă 300 de milioane de euro direct populației pentru benzină și motorină! Românii, abandonați de propriul Guvern

- Titus Corlățean rupe tăcerea: Bătaia de joc a Kievului la adresa României. Ucraina desființează școlile românești în timp ce trăiește din ajutoarele noastre!

- Ruptură în PNL! Deputatul Ion Iordache a demisionat de la șefia filialei Gorj fix în seara în care Mureșan este propus premier: „Nu mai apăr decizii în care nu cred”

- Revolta lui Crin Antonescu: „Asta ne-ar mai lipsi: Siegfried premier!”. Candidatul fără experiență executivă, lăsat de PNL fără muniție

- Cât de bogat este premierul desemnat de Nicușor Dan: radiografia averii lui Siegfried Mureșan și investițiile colosale în titluri de stat





