Protestul angajaților din industria aluminiului: Se închide ALRO Slatina
Angajaţi din industria de aluminiu, membri ai mai multor sindicate, participă, vineri, la un miting de protest în faţa sediului Guvernului, pentru a solicita „limitarea” preţurilor la energie electrică şi gaz la valoarea celor din decembrie 2020 pentru cel puţin un an, în contextul în care industria aluminiului este grav afectată de majorările de tarife, iar fabricile încep să suspende unele activităţi.
Protestul este programat să se desfăşoare între orele 11:00 şi 13:00, la acesta urmând să participe membri din Sindicatul Liber Alro, Sindicatul Alroproduct, Sindicatul UPS, afiliate la Federaţia Naţională Sindicală Solidaritatea Metal, dar şi reprezentanţi ai Sindicatului Prelucrarea Aluminiului şi Sindicatului Alum Tulcea, afiliate la Federaţia Sindicatelor din Metalurgia Neferoasă.
Sindicaliştii afirmă că principalul motiv al protestului îl constituie faptul că legislaţia exceptează de la plafonarea preţului energiei electrice şi a gazelor naturale pentru intervalul 1 februarie – 31 martie 2022 clienţii non-casnici care au primit ajutor de stat. „Acest lucru este complet incorect, întrucât, practic, nu a fost ajutor de stat, ci «returnarea sumelor de bani pe care Alro le-a achitat ca urmare a plăţilor efectuate pentru emisii de CO2, incluse în preţul energiei». În consecinţă, până la 10.02.2022 este în derulare închiderea totală a Halei 8 de Electroliza, dupa ce Hala 9 a fost deja oprită, urmând Hala 7. După aceste opriri de capacitate, sute de salariaţi, începând cu data de 15.02.2022, vor fi trimişi în şomaj tehnic. Mafia creată în jurul resurselor de energie electrică şi gaze nu îşi încetează acţiunile de speculă, distrugând în mod ireversibil industria din România”, arată sindicaliştii.
Aceştia menţionează că, în pofida demersurilor făcute de sindicate şi de conducerile societăţilor din industria aluminiului pe lângă factorii de decizie, „nu s-a rezolvat decât cadrul legal privind tranzactionarea bilaterală directă între producători şi agenţii economici energo-intensivi, dar acest lucru nu este practicabil în prezent datorită nefunctionalităţii pieţei pentru clienţii mari din industrie, toată energia fiind pusă în vânzare doar pe anumite platforme ale pieţei şi adjudecată de speculanţii de energie”.
În acest context, muncitorii din această ramură a industriei solicită Guvernului să „limiteze” preţurile la energie şi gaz la valoarea celor din decembrie 2020 pentru cel puţin un an şi să interzică exportul de energie electrică, aceştia arătând că dacă nu se reglementează de urgenţă preţul la energie pe piaţă, „economia României va intra în colaps total”. Proteste ale sindicaliştilor din industria aluminiului au avut loc, în ultima perioadă, şi în alte oraşe, la sediile companiilor din domeniu.