Știrile 60m.RO

Comisia Europeană solicită României să finalizeze reforma pensiilor speciale, avertizând că, în caz contrar, țara riscă să piardă sute de miliarde de euro din fondurile europene

România riscă să piardă până la 231 de miliarde de euro din fondurile europene dacă nu finalizează la timp reforma pensiilor speciale.Potrivit presei internaționale, Comisia Europeană a transmis un avertisment ferm autorităților de la București, după decizia Curții Constituționale privind legea pensiilor magistraților. Executivul european cere Guvernului să respecte calendarul asumat prin PNRR și să adopte o reformă reală, altfel plățile din fondurile europene ar putea fi suspendate.

În total, din cele trei jaloane de plată pe care România trebuia să le respecte reiese suma de peste 860 de milioane de euro pe care țara noastră putea să le primească de la Bruxelles dacă se respectau proiectele la timp. 

Comisia Europeană a anunțat că România are termen până la 28 noiembrie pentru a îndeplini măsurile restante din a treia cerere de plată. Printre ele se află și reforma pensiilor de serviciu, una dintre cele mai sensibile condiții. 

După decizia Curții Constituționale, Guvernul trebuie să refacă proiectul de lege și să respecte procedura privind avizul Consiliului Superior al Magistraturii. 

Cimpoi Adrian

Adrian Cimpoi este jurnalist și redactor în cadrul publicației 60m.ro.Este absolvent al Universității din București și are experiență în presa online și televiziune. În cadrul 60m.ro urmărește în principal subiecte din domeniul politic, administrație publică, actualitate și societate.Domenii editoriale: Politică, administrație, societate, actualitate.Publicație: 60m.ro Grup media: 60M Media GroupContact editorial: [email protected]

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button