Protest la Cotroceni: ‘OMS, afară din țară!’

Distribuie acest articol!

Câteva zeci de persoane protestează, miercuri, la ora transmiterii acestei știri, în fața Palatul Cotroceni, înainte ca șeful statului să discute cu Guvernul despre introducerea unor noi restricții în pandemie.

Manifestanții afișează mesaje precum „Stop pașaportul verde” și „OMS, afară din țară!” și strigă „Ieși afară, javră ordinară”.

Preşedintele Iohannis va avea de la ora 17,30 o şedinţă de lucru cu responsabilii guvernamentali privind gestionarea epidemiei.

Potrivit sursei citate, la şedinţă vor participa premierul Florin Cîţu, ministrul interimar al Sănătăţii, Attila-Zoltan Cseke, ministrul interimar al Afacerilor Interne, Lucian Bode, şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, secretar de stat în Ministerul Afacerilor Interne Raed Arafat, directorul Centrului Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile din cadrul Institutului Naţional de Sănătate Publică, dr. Adriana Pistol, precum şi preşedintele CNCAV, Valeriu Gheorghiţă.

„Am decis să convoc o şedinţă pentru instituirea unor măsuri clare, restrictive, singurele care mai pot diminua în acest moment răspândirea infectărilor”, a anunţat Klaus Iohannis într-o declaraţie de presă susţinută la Palatul Cotroceni.

Preşedintele a subliniat că vaccinarea anti-COVID este singura soluţie pentru a opri valul pandemic „foarte agresiv”, evidenţiind că este necesară adoptarea în regim de urgenţă de către Parlament a prevederilor privind certificatul verde sau a altor măsuri care să ducă la „reducerea pe termen scurt a mobilităţii şi interacţiunii umane”.


Distribuie acest articol!
%d blogeri au apreciat: