Avocatul Poporului recomandă acceptarea tuturor elevilor la examene

Interzicerea accesului elevilor cu temperatură la examenele finale încalcă dreptul la educație în condiții egale, spune Avocatul Poporului.
Acesta recomandă eliminarea prevederilor care interzic accesul elevilor cu temperatură peste 37,3 grade Celsius la examenele naționale.
„Apreciem că interzicerea accesului elevilor care depăşesc nivelul temperaturii corporale permise are ca efect încălcarea dreptului la educaţie, în condiţii egale, al elevilor care ar urma să fie excluşi de la examenele de Evaluare naţională şi Bacalaureat, afectând astfel rezultatele acestora pentru accesul la studiile liceale sau universitare”, au scris reprezentanții instituției.
Avocatul Poporului a solicitat un punct de vedere și din partea Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD) care a transmis că interzicerea participării elevilor la examene din cauza temperaturii mărite se consideră discriminare indirectă.
„Rezultă aşadar că tratamentul diferenţiat are loc pe criteriul unei boli cronice neconfirmate. Concluzionând, Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării a constatat că fapta sesizată de instituţia Avocatul Poporului reprezintă discriminare indirectă, în conformitate cu prevederile art. 2 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, republicată”, transmite Avocatul Poporului, citat de agerpres.ro.
„Ministerul Educaţiei şi Cercetării şi Ministerul Sănătăţii vor elimina prevederile discriminatorii din actul normativ criticat şi vor permite accesul candidaţilor, în condiţii de egalitate, la examenele în sesiunile regulate din calendarul de desfăşurare a evaluării naţionale pentru absolvenţii clasei a VIII-a, în anul şcolar 2019-2020 şi din calendarul examenului de bacalaureat naţional – 2020. (…) Ministerul Educaţiei şi Cercetării şi Ministerul Sănătăţii vor informa Avocatul Poporului cu privire la însuşirea recomandării şi realizarea măsurilor dispuse”, recomandă instituția.
- Peșchir, reținut preventiv abuziv. În timp ce Nicușor ocolește legea, sistemul bagă la beci opozanții
- După ce au fost un întreg, Marcel Ciolacu spune că nu îi lipsește absolut deloc Nicolae Ciucă
- Comisia Europeană distruge mineritul din Valea Jiului cu ajutor de stat: România plătește prețul închiderea minelor
- Ministrul de Finanțe apără pensiile speciale, în timp ce taie pensiile contributive cu 12%
- Război în toată regula între Marcel Ciolacu și Traian Băsescu: ”Faceți un bine acestei țări și demisionați”