Protest în fața CCR. Manifestanții cer ca legea privind instituirea stării de alertă să fie declarată neconstituțională
Sute de oameni protestează în fața Curții Constituționale a României (CCR). Manifestanții cer ca legea privind instituirea stării de alertă să fie declarată neconstituțională. La protest sunt prezenți și părinți care se opun vaccinarării anti-Covid a copiilor și susțin că vaccinul este experimentat pe cei mici.
Sute de oameni s-au strâns în fața CCR, în semn de susținere pentru judecatrorii constituționali, care s-ar putea pronunța, astăzi, pe sesizările asupra Legii 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, scrie Realitatea Plus.
Oamenii spun că nu mai este nevoie de legea privind starea de alertă, că aceasta îngrădește o parte dintre drepturile și libertățile fundamentale și că, prin urmare, ar trebui declarată neconstituțională.
Pe de altă parte, oamenii protestează și împotriva vaccinării copiilor. Știm că începând de săptămâna trecută, mai exact din 2 iunie, cpiii cu vârste cuprinse între 12 și 15 ani se pot imuniza împotriva noului coronavirus. Protestatarii spun că vaccinurile sunt în faza de testare și se tem de efectele pe termen lung ale acestora. Totodată, oamenii se tem și de faptul că acestea ar putea deveni obligatorii.