Politică

Prostănacul afirmă că ruşii vor schimba rezultatele alegerilor din România

Rusia va lansa atacuri cibernetice și campanii de dezinformare pentru a perturba alegerile din Europa, inclusiv din România, a spus Mircea Geoană, poreclit „prostănacul” de Ion Iliescu, la Digi24.

”Există în clipa de față o definiție mult mai largă a securității naționale și a securității aliate. Există una militară, evident. Există și o dimensiune de securitate economică, de securitate cibernetică, de securitate în fața teatrelor hibride. Uitați-vă ce se întâmplă în Republica Moldova și la noi”, a explicat Geoană.

„Securitate democratică, pentru că va fi jale cu atacurile rusești pe dezinformare, pe cibernetic împotriva alegerilor, inclusiv în România. La prezidențiale nici nu vreau să mă gândesc ce va fi, în încercarea de a opri forțele prooccidentale și de a aduce, poate unii mai favorabili decât cei pe care îi avem”, a mai spus Mircea Geoană.

Întrebat dacă în România există forțe politice apropiate de Rusia, Geoană a răspuns:

„Nu fac judecăți de valoare. Aceste alegeri, în principal cele prezidențiale, pentru că sunt cele care domină peisajul electoral…Suntem la sfârșitul unui regim politic de 10 ani, poate mai lung.Suntem într-o zonă de oarecare epuizare a proiectului politic care animă situația politică din România. Și atunci vom avea niște alegeri în care sper ca românii să vină în număr foarte mare la vot pentru a-și proteja votul și pentru a nu lăsa ca viitorul președinte al acestei țări să fie numit de oligarhia politică”, arată Geoană.

”E o forță evident antioccidentală pe care Rusia și alții încearcă să o facă la noi, să încurajeze pe cei care nu sunt neapărat proruși, dar sunt antioccidentali – și există o linie de confuzie deliberată în această zonă.Și 2, așa cum arată sondajele, 56% dintre români și românce consideră că alegerile din anul acesta vor fi fraudate, că nu vor fi libere și corecte”, a conchis Geoană.

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button