EconomieȘtirile 60m.RO

Prognoza FMI pentru România 2020: cea mai mare scădere economică și cel mai mare șomaj din anii 1990 încoace. Deficit bugetar de 8,9% din PIB

Fondul Monetar Internațional prevede pentru România o scădere economică de 5 procente în anul curent și un deficit bugetar de 8,9% din PIB. Prognoza este cuprinsă în proiecția „World Economic Oulook”, dată publicității în 14 aprilie 2020.

Scăderea este mai mare decât cea înregistrată în anul 2009 (-4,6%) și 2010 (-3,2%), fiind cea mai mare din 1997 încoace, când a fost de -5.5%.

De asemenea, este, scăderea economiei românești din acest an este mai mare decât cea preconizată pentru alte economii din regiune, precum Ungaria (-3%), Bulgaria (-3,45%) sau Polonia (-4,5%).

Cu toate acestea, țara noastră va performa mai bine decât economiile din zona euro, pentru care FMI prognozează scăderi de peste șase procente în cele mai multe țări, cu cea mai mare, de 9,8%, în Grecia, urmată de Italia (8.9%), respectiv Spania și Letonia (8,4%). Germania va înregistra o scădere de 6.9%.

Peste Ocean, economia SUA este prognozată să scadă cu 6,5%. China va înregistra o creștere infimă, de 0,8%.

Pentru anul viitor, FMI prognozează o reluare a creșterii economice în toată lumea, în România fiind prognozată o creștere de 3,9%.

Potrivit aceleiași surse, șomajul va ajunge la 10% în acest an, cel mai mare din 1994, urmând ca anul viitor să scadă până la șase procente.

Datele pentru România sunt disponibile aici.

Pe blogul oficial al FMI, criza economică curentă este catalogată ca fiind cea mai abruptă, de la Marea Criză Economică, din perioada interbelică.

Produsul Intern Brut (PIB) pe cap de locuitor este unul dintre cei mai utilizați parametri pentru compararea nivelului de trai între țări diferite. PIB/locuitor este definit de Institutul Național de Statistică ca reprezentând valoarea totală a bunurilor și serviciilor produse într-o regiune – în cazul de față o țară – împărțită la numărul de locuitori existent în regiunea respectivă. Pentru a obține un indicator și mai relevant, se folosește ajustarea PIB la puterea de cumpărare, care diferă de la țară la țară. Șomajul este raportat ca procent din totalul forței de muncă.

Back to top button