JUSTIȚIE

Profesorul violator de minori de la „Sf. Sava” ar putea ajunge din nou după gratii. Este suspect de încă două agresiuni sexuale

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul București au dispus extinderea acțiunii penale împotriva profesorului Sorin Spineanu Dobrotă, cercetat sub control judiciar.

Profesorul Sorin Spineanu Dobrotă, avuzat de agresiuni sexuale asupra unor minori, care a predat Economie la Colegiul Național „Sf. Sava” din București și a fost secretar științific la Centrul Național de Politici și Evaluare în Educație din Ministerul Educației este din nou în centrul, atenție, după ce procurorii au descoperit alte două violuri asupra unui minor.

”În data de 16.02.2019, în timp ce se afla la locuința sa din mun. București, sector 3, și acorda meditații persoanei vătămate – un băiat în vârstă de 14 ani la data respectivă, profitând de poziția sa de autoritate și încredere, fiind profesor al persoanei vătămate, inculpatul a luat-o pe aceasta în dormitorul locuinței, unde a exercitat asupra acesteia acte de natură sexuală, fără permisiunea persoanei vătămate. Cu o altă ocazie, în cursul lunii februarie 2019, în aceleași împrejurări, inculpatul a exercitat din nou acte de natură sexuală asupra aceluiași minor, fără permisiunea acestuia”, potrivit Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti.

În cursul zilei de joi, procurorii au formulat propunere de înlocuire a măsurii controlului, cu măsura arestării preventive, dosarul fiind înaintat la judecătorul de drepturi și libertăți de la Judecătoria Sectorului 3 București.

Cercetările sunt continuate de către Parchetul de pe lângă Tribunalul București și Direcția Generală de Poliție a Municipiului București – Serviciul Omoruri – Biroul Agresiuni Sexuale.  

Este posibil ca în cazul său să existe mai multe victime, fapt pentru care potențialele victime pot sesiza autoritățile.

Pe 26 iulie, magistrații au decis să-l pună sub control judiciar pe profesorul Sorin Spineanu Dobrotă,  după ce inițial a fost reţinut de poliţişti fiind acuzat de viol asupra unui minor și agresiune sexuală asupra unui băiat de 16 ani, 

Potrivit anchetatorilor, faptele comise au avut loc în anul 2021. Prima faptă s-ar fi petrecut în iunie 2021, într-un apartament din sectorul 3 al Capitalei, unde bărbatul ar fi întreținut relații sexuale cu un băiat de 17 ani, iar agresiunea asupra adolescentului în vârstă de 16 ani a avut loc în luna decembrie a aceluiaşi an.

Dobrotă a apărut în mai multe emisiuni școală, inclusiv în celebra emisiune „Teleșcoală” de pe TVR 2 şi este autor al volumului „Homosexualitatea, Normal sau Patologic”.

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button