Procurorii DNA au mers peste șefii poliției din București și Călărași. Percheziții legate de achiziția de echipamente
Procurorii Direcției Naționale Anticorupție efectuează, luni, percheziții în municipiul București și în județul Călărași într-un dosar privind încheierea unor contracte de achiziție publică a unor echipamente pentru Poliția Locală și cea națională.
Surse judiciare au precizat pentru Agerpres că descinderile ar avea loc la Poliția Locală Sector 1, Direcția Generală a Poliției Municipiului București și Inspectoratul de Poliție Județeană Călărași.
Potrivit unui comunicat transmis de DNA, luni, că urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competență, se efectuează percheziții domiciliare în cinci locații, situate în București și în județul Călărași, din care trei sunt sedii ale unor instituții publice, restul reprezentând sediile unor societăți comerciale
„Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate celor de corupție efectuează cercetări într-o cauza penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni asimilate celor de corupție, comise în perioada 2022-2023, în legătură cu încheierea unor contracte de achiziție publică privind achiziționarea unor echipamente pentru dotarea poliției locale și a poliței naționale”, arată anchetatorii.