Investitorii mizează pe bitcoin, aur şi whisky pentru a se pune la adăpost de inflaţie

Încă de la criza financiară, o multitudine de investitori şi experţi avertizează că dobânzile apropiate de zero şi programul băncii centrale americane de achiziţii de obligaţiuni vor inunda economia cu dolari, vor creşte preţurile de consum şi crea bule de active care vor exploda, conform Ziarul Financiarul.
Bloomberg Businessweek notează că, totuşi, inflaţia nu a înregistrat creşteri accentuate în ultimul deceniu, acţiunile la nivel mondial au returnat dividende considerabile, iar obligaţiunile pe termen lung au dublat banii investitorilor. Nici măcar pandemia şi recesiunea generată de aceasta nu au anulat aceste câştiguri. Preţul spot al aurului a urcat în total cu mai puţin de 60% în 10 ani. Dacă metalul preţios a fost un refugiu, acesta a fost unul împotriva unui dezastru care nu s-a produs.
Totuşi, aurul a înregistrat în ultima vreme o creştere puternică a cererii. Neliniştea privind inflaţia se face din nou simţită, în special în rândul investitorilor individuali.
Astfel, pe lângă aur, oamenii acumulează bitcoin şi chiar whisky în căutarea disperată a protecţiei. Acest lucru se întâmplă nu neapărat pentru că investitorii cred într-o creştere puternică iminentă a inflaţiei. Preţurile de consum din Statele Unite au crescut cu numai 1% pe 12 luni până în iulie. Preţurile de pe pieţele de obligaţiuni, unde traderii pot efectiv paria pe nivelul viitor al inflaţiei, indică faptul că acesta va urca probabil.
Un argument pentru căutarea unei protecţii este că nu este nevoie decât de o depăşire a nivelului de 1,7% cu aproximativ un punct procentual pentru ca sistemul să sufere un şoc. „O inflaţie de 3% pe an îţi poate eroda averea cu jumătate în mai puţin de 25 de ani“, spune Nikhil Chandra, director de investiţii la Aviva Investors.
Sursa: Mediafax
- Ambasadorul Rusiei amenință România: „Ar însemna implicarea directă a României în acțiuni de luptă pe teritoriul Ucrainei”
Ambasada Federației Ruse la București a reacționat cu un mesaj ferm după ce ambasadorul său, Vladimir Lipaev, a fost confruntat pe tema dronelor doborâte recent în România și i-au fost puse pe masă, la sediul Ministerului Afacerilor Externe, fragmente ale unei drone distruse pe teritoriul țării noastre. Ambasadorul rus a fost convocat, mai devreme în cursul zilei, … - Anca Alexandrescu va fi înlocuită din grila Realitatea Plus. Fiica lui Maricel Păcuraru, pe tronsonul „Culisele Statului Paralel”
Realitatea Plus schimbă temporar programul din prime-time. Vedeta postului, Anca Alexandrescu, dispare temporar din prime-time. Ana-Maria Păcuraru va prezenta o nouă emisiune, „Miza zilei”, pe tronsonul ocupat în mod obișnuit de Anca Alexandrescu și de emisiunea „Culisele Statului Paralel”. Postul susține că modificarea va fi valabilă doar câteva săptămâni Prima ediție a noii emisiuni va fi … - Lui Grindeanu îi stă bine în rolul de popa prostu`. Mai bagă o fisă cu Nazare în speranța că va obține o majoritate
Sorin Grindeanu pare să se fi acomodat perfect cu un rol pe care scena politică i l-a mai rezervat și în trecut, spre amuzamentul unora și disperarea altora: cel de „popa prostu”. Într-o nouă încercare de a cârpi o majoritate guvernamentală care scârțâie din toate încheieturile, liderul social-democrat a decis că e momentul să revină … - Federaţia Sanitas: Mâine începe greva generală; dialogul va continua cu partidele parlamentare
Biroul Executiv al Federaţiei Sanitas, reunit luni seară după întâlnirea de la Cotroceni, a păstrat decizia începerii marţi a grevei generale în sistemul de sănătate şi a mandatat Biroul Operativ să participe la discuţiile cu echipa tehnică a Ministerului Sănătăţii pe subiecte ce sunt de competenţa acestuia în perioada de interimat. ”Federaţia Sanitas a fost … - Românii care au semnat antecontracte pentru locuințe rămân cu TVA de 9%
Senatul a trecut în plen un proiect de lege prin care se prelungește până în 30 septembrie cota redusă de TVA pentru achiziționarea de locuințe. Această cotă este valabilă pentru oamenii care au semnat antecontracte de achiziție de locuințe. Decizia vine ca o reacție la situația creată la Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară. …




