Internațional

Prințul William, Prințul Charles și Camilla au plecat de urgență la reședința reginei din cauza stării de sănătate precare

Regina Elizabeth a II-a se află sub supraveghere medicală la Castelul Balmoral, în Scoţia, în urma unor îngrijorări ale medicilor cu privire la starea sănătăţii suveranei, anunţă Palatul Buckingham, relatează BBC News.

”În urma unei noi evaluări, în această (joi) dimineaţa, medicii reginei sunt îngrijoraţi de starea sănătăţii Majestăţii Sale şi au recomandat să rămână sub supraveghere medicală”, anunţă într-un comunicat Palatul Buckingham.

”Regina rămâne confortabilă şi la Balmoral”, precizează aceeaşi sursă.

Membrii apropiaţi ai familiei regale au fost informaţi în acest sens, potrivit agenţiei britanice de presă Press Association (PA).

Prinţul moştenitor Charles, în vârstă de 73 de ani, fiul reginei Andrew şi nepoţii acesteia William şi Harry se duc la Balmoral, au anunţat serviciile lor.

Sănătatea reginei, care apare tot mai puţin în public, este în declin după ce a petrecut o noapte la spital, în urmă cu un an, în vederea unor examene care nu au fost precizate niciodată.

Elizabeth a II-a a oficilizat marţi nominalizarea lui Liz Truss în postul de premier, al 15-lea său şef de Guvern în 70 de ani de domnie.

Ea a decis să rămână la Castelul Balmoral şi să nu se ducă la Londra, unde are loc de obicei transferul puteri, din cauza problemelor de sănătate.

În imagini difuzate de Palatul Buckingham, suverana zâmbeşte şi se sprijină într-un baston în timp se strânge mâna noii şefe a Guvernului.

Premierul britanic Liz Truss a declarat că ”întreaga ţară” este ”profund ngrijorată” de această veste.

”Mă gândesc – şi oamenii din Regatul nostru Unit se gândesc – la Mejestatea Sa regina şi la familia sa în acest moment”, a adăugat ea.

Palatul Buckingham a anunţat miercuri seara că regina a amânat o reuniune online, după ce medicii i-au recomandat să se odihnească.

Ea deleagă de luni de zile o parte tot mai mare a funcţiilor sale fiului său Charles, care a susţinut, în mai, în locul său, pentru prima oară, Discursul Tronului în Parlament – una dintre funcţiile constituţionale esenţiale.

La începutul lui iunie, britanicii au sărbătorit, timp de patru zile, cei 70 de ani de domnie ai lui Elizabeth a II-a, cel mai în vârstă monarh aflat în funcţie din lume.

Ea a fost aproape absentă la acest Jubileu de Platină şi şi-a făcut apariţia doar în două rânduri, pentru scurt timp, în balconul Palatului Buckingham, în faţa a zeci de mii de oameni.

Câteva săptămâni mai târziu, ea şi-a făcut mai multe apariţii publice în Scoţia, zâmbind şi sprijinindu-se în baston, la o defilare a forţelor armate, la Edinburgh, la sfârşitul lui iunie.

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button