Principalul responsabil bulgar în combaterea traficului cu droguri, arestat pentru luare de mită şi colaborare cu traficanţi

Șeful departamentului bulgar de combatere a traficului cu droguri din cadrul instituţiei însărcinate cu lupta împotriva crimei organizate a fost arestat joi, fiind suspectat de luare de mită şi colaborare cu traficanţii de droguri, informează agenţiile BTA şi EFE.
Procurorul general al Bulgariei, Ivan Gheşev, a anunţat vineri la o conferinţă de presă la Sofia arestarea în cursul serii de joi a lui Ţvetan Pankov, directorul departamentului de combatere a traficului cu stupefiante, acesta fiind surprins când primea mită. În aceeaşi operaţiune au fost arestaţi alţi doi funcţionari din cadrul aceluiaşi departament, suspectaţi de protejare a unor grupări specializate în traficul cu droguri „nu doar pe teritoriul Bulgariei, ci şi în străinătate”.
”Aceste persoane sunt responsabilii cu rangul cel mai înalt în Bulgaria însărcinaţi cu combaterea traficului cu droguri şi sunt de asemenea persoanele de contact ale partenerilor internaţionali în lupta împotriva traficului de stupefiante”, a mai spus Ivan Gheşev.
Cei trei aveau o îndelungată experienţă în cadrul forţelor de securitate bulgare şi, potrivit televiziunii Nova, de cel puţin trei ani ei au facilitat unele acţiuni de trafic cu droguri în timp ce torpilau activitatea grupărilor adverse celor pe care le susţineau.
Ministrul bulgar de interne, Mladen Marinov, a declarat că va fi analizată în profunzime activitatea Direcţiei generale de luptă împotriva crimei organizate, structura în cadrul căreia funcţionează şi departamentul din care fac parte cei trei responsabili arestaţi, pentru vedea ce mecanisme nu au funcţionat şi ce reforme ar trebui întreprinse.
Bulgaria este o ţară cheie pe ruta est-europeană a traficului de droguri între Turcia şi Europa Occidentală, iar în ultimii ani a devenit şi o importantă ţară de tranzit pentru transportul cocainei. În luna februarie poliţia bulgară a interceptat, în două operaţiuni la date diferite, două transporturi de cocaină, de 500 şi, respectiv, 360 de kilograme.
Întrucât poliţia din statele vest-europene şi-a sporit eficienţa în combaterea traficului de cocaină, zona est-europeană a continentului a devenit mai căutată ca rută alternativă de intrare, scrie agenţia EFE.
Sursa: www.agerpres.ro
- Zelenski cere sprijin militar de 0,25 % din PIB‑ul statelor membrePreședintele ucrainean Volodîmîr Zelenski a lansat un apel pentru alocarea a 0,25 % din PIB-ul fiecărui stat membru al UE/NATO pentru susținerea industriei de apărare ucrainene.Solicitarea a fost făcută la o conferință de presă desfășurată pe 20 iunie la Kiev, în contextul summitului NATO de la Haga. Președintele Ucrainei, Volodîmîr Zelenski, a adresat un apel ferm …
- AUR condamnă ferm abuzul autorităților ucrainene împotriva celor aproximativ 200 de elevi și profesori români ținuți cu forța în vamăAlianța pentru Unirea Românilor condamnă ferm abuzul autorităților ucrainene împotriva celor aproximativ 200 de elevi și profesori români din școlile cu predare în limba română din Ucraina, care au fost ținuți fără motiv, mai bine de cinci ore, în soare, la punctul de trecere a frontierei de la Porubne/Tereblecea. Astfel de practici, uzuale regimurilor totalitare, …
- Curtea Supremă a Poloniei a validat rezultatul alegerilor prezidențiale și victoria naționalistului Karol NawrockiCurtea Supremă a Poloniei a validat oficial victoria lui Karol Nawrocki la alegerile prezidențiale desfășurate în luna iunie, în ciuda numeroaselor plângeri privind desfășurarea scrutinului. Alegerile prezidențiale din iunie, câștigate de Karol Nawrocki, au fost contestate prin numeroase plângeri privind desfășurarea scrutinului și prin suspiciuni legate de legitimitatea camerei Curții însărcinate cu examinarea cazului. Curtea …
- Adolescenții României mor în tăcere, iar autoritățile asistă impasibile: o generație pierdută din lipsa acțiuniiMoartea tragică a unei fetițe de doar 13 ani, găsită spânzurată într-o pădure din județul Iași, nu este un caz izolat, ci un nou semnal de alarmă care ar trebui să zdruncine întreaga societate. Tot mai mulți adolescenți aleg moartea în lipsa sprijinului psihologic real, într-un sistem educațional fără consilieri, fără educație emoțională și fără …
- Românii și presa internațională reacționează dur după ce Traian Băsescu și-a recăpătat privilegiile de fost președinteDecizia Curții Constituționale de a-i reda lui Traian Băsescu toate privilegiile de fost președinte, în ciuda verdictului definitiv privind colaborarea sa cu Securitatea, a provocat un val de indignare. Reacțiile interne și externe nu au întârziat: românii au umplut rețelele sociale cu mesaje acide, în timp ce presa străină vorbește despre un regres al statului …