JUSTIȚIE

Primarul infractor al Iașiului, trimis pentru a treia oară în judecată! A furat 12 milioane de euro

Cu mai puțin de două luni înaintea alegerilor locale, primarul Mihai Chirica a fost trimis din nou în judecată, relatează Ziarul de Iași.

Procurorii DIICOT au înregistrat astăzi la Curtea de Apel dosarul numit generic „Veranda”, în care edilul și mai mulți angajați ai municipalității sunt acuzați că ar fi emis ilegal 8 autorizații de construire, beneficiarul acestora fiind omul de afaceri Cristin Zămosteanu.

Cei aproape 30 de inculpați vor trebui să răspundă la acuzații precum fals intelectual, fals în înscrisuri sub semnătură privată, uz de fals, uzurparea funcției, delapidare sau spălare de bani.

Ancheta procurorilor a vizat inițial felul în care firma lui Zămosteanu, M.Chim SRL, ar fi eludat plata de taxe și impozite datorate bugetului de stat în valoare de peste 12 milioane euro. Cercetările s-au extins ulterior și cu privire la acțiunile unor angajați sau oficiali din administrația publică.

„Veranda” este al treilea dosar în care Mihai Chirica are calitatea de inculpat, după dosarele „Skoda” și „Flux”.

Cimpoi Adrian

Adrian Cimpoi este jurnalist și redactor în cadrul publicației 60m.ro.Este absolvent al Universității din București și are experiență în presa online și televiziune. În cadrul 60m.ro urmărește în principal subiecte din domeniul politic, administrație publică, actualitate și societate.Domenii editoriale: Politică, administrație, societate, actualitate.Publicație: 60m.ro Grup media: 60M Media GroupContact editorial: [email protected]

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button