Politică

Primar PNL: Sunt pregătit să văd partidul din nou la un 7-9%

Primarul comunei ieșene Plugari, Paul Mursa (PNL), susține că, prin decizia de a intră la guvernare cu PSD, PNL și-a dezamăgit alegătorii și că acest partid va coborî la 7-9 la sută.

„Sunt liberal autentic, de 23 de ani membru PNL, am trecut prin tot felul de transformări ale partidului. Dar ce văd că se petrece azi mă depășește. Este mai mult decât evident că prin această mișcare, PNL și-a dezamăgit clar alegătorii. Ce să mai înțeleagă românii, cum să mai iasă la vot când văd că oricum oamenii politici nu le respectă votul?”, afirmă, pe Facebook, primarul comunei ieșene Plugari, Paul Mursă.

Edilul precizează că el însuși este dezamăgit și că nu înțelege care va fi câștigul pentru PNL dintr-o mișcare ca aceasta.

„Eu, personal, sunt pregătit să văd partidul din nou la un 7-9 la sută. Va fi greu să redevenim credibili în față oamenilor”, adaugă primarul Paul Mursa.

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.
Back to top button