InternaționalȘtirile 60m.RO

Prețurile mici ale gazelor naturale pun presiune pe economia Rusiei în contextul pandemiei de coronavirus

Rusia spera ca până în anul 2025 să aibă o Uniune Economică Eurasiatică închegată și o piață unică a gazelor naturale, însă încetinirea economică și incertitudinile cauze de pandemia de coronavirus ar putea determina autoritățile de la Kremlin să ia o decizie într-un timp mai scurt, scrie Ekaterina Zolotova, analist al Geopolitical Futures.

În Olanda, cel mai mare producător de gaze naturale din Uniunea Europeană, prețurile au scăzut la 52 de dolari pentru 1000 metri cubi, aproape o treime din valoarea de anul trecut. În acest context, pentru țări ca Rusia, a cărei economiei este dependentă de exporturile de gaze naturale la preț fix, cererile de furnizare a gazului la prețuri mici pun presiune pe companiile energetice.

Președintele belarus, Alexander Lukașenko, a declarat recent că țara sa plătește pentru gazul rusesc 127 de dolari, pe când Europa plătește mai puțin de 70 de dolari, iar autoritățile armene au cerut Rusiei să scadă prețurile. Chiar și Kârgâzstanul, care nu este mare consumator gaze, i-a cerut lui Vladimir Putin să ajusteze prețurile ca urmare a situației economice dificile cauzate de pandemie.

Aceste cereri le creează dificultăți autorităților de la Kremlin pentru că furnizarea gazelor la prețuri ridicate contribuie la susținerea economiei în situații dificile, dar, în același timp, Rusia trebuie să le ofere beneficii economice aliaților care vor fi membri de bază al ambițiosului proiect economic – Uniunea Economică Eurasiatică.

Back to top button