Românii nu vor mai beneficia de împrumuturi pentru studii în Marea Britanie, iar taxele școlare vor crește

Studenții din Uniunea Europeană, inclusiv din România, nu vor mai avea acces la împrumutul guvernamental de studii oferit de Marea Britanie, așa că trebuie să-și plătească singuri studiile, începând de anul viitor. Aceasta, în condițiile în care și taxele vor crește. Simon Parker, profesor britanic stabilit în România, a explicat într-un interviu pentru edupedu.ro în ce condiții se va putea studia în Marea Britanie începând cu anul universitar 2021-2022.
„Mai multe universități, în special din Scoția, au transmis că studenții europeni vor trebui să plătească aceleași taxe pe care le plătesc în prezent studenții internaționali. Însă, majoritatea instituțiilor de învățământ superior încă nu s-au decis care vor fi taxele pentru studenții europeni de anul viitor. Problema este că nu există un cadru legislativ care să permită o taxare mai mică a unui student european față de un student din India, spre exemplu. În acest context, se poate spune că ar fi vorba de discriminare”, a spus Parker.
Profesorul spune că universitățile și-ar putea extinde programul de burse bazat pe merite academice, pentru studenții din Uniunea Europeană.
„Însă, din păcate, anunțul întârziat al guvernului britanic în ceea ce privește împrumuturile pentru studenții europeni, combinat cu pandemia de COVID-19, ar putea însemna că multe universități nu vor putea confirma bursele înainte de începerea aplicațiilor prin sistemul UCAS”, a spus Parker.
Cei care sunt deja studenți în Marea Britanie vor avea în continuare acces la împrumutul guvernamental obținut până își termină studiile și vor avea aceleași taxe de studii, spune Parker.
„De asemenea, o schimbare legislativă din octombrie 2019 le oferă studenților internaționali posibilitatea de a lucra fără viză de muncă până la doi ani după absolvire”, a adăugat el.
Citiți interviul integral pe edupedu.ro.
- Sechestru de 7 milioane de euro pe averea primarului corupt din Otopeni
Primarul din Otopeni, Silviu Gheorghe, primește o lovitură grea în plin, chiar când părea că scapă basma curată. Curtea de Apel București a decis restabilirea sechestrului pe averea edilului, după ce, incredibil, o instanță inferioară îi ridicase măsura care garanta recuperarea prejudiciului uriaș din dosarul DNA.Edilul, aflat de ani buni în fruntea orașului, este acuzat … - Viață de nabab pe banii românilor: Vexler Silviu încasează lunar 40.000 de lei
Unul dintre deputații minorităților naționale a generat, în urmă cu ceva timp, un scandal monstru în Parlament, printr-un gest ostentativ la adresa unor mari personalități ale României. Numai că, acesta beneficiază lunar de o remunerație de nabab.Preşedintele Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România, Silviu Vexler, este la al treilea mandat de deputat. Însă, ceea ce se … - Fostul premier al Republicii Moldova, condamnat la 2 ani de închisoare în Franța
Biroul Central Internaţional INTERPOL Paris a emis un mandat de arestare internaţional pe numele fostului prim-ministru al Republicii Moldova, Vlad Filat, condamnat recent în Franţa la 2 ani de închisoare. Solicitarea mandatului emis pe numele lui Vlad Filat a fost iniţiată la data de 26 decembrie. Informaţia a fost confirmată de Inspectoratul General al Poliţiei … - Vreme rea înainte de Revelion. Cod portocaliu de viscol în 20 de județe
Administrația Națională de Meteorologie a emis avertizări de vreme rea pentru două perioade diferite. Între 28 și 29 decembrie, vremea va fi rea în aproape toată țara. În 27 decembrie, între orele 10:30 și 23:00, meteorologii au emis un Cod galben pentru mare parte din regiunea Moldovei și a Dobrogei. Codul apare și în zonele … - Istoricul Armand Goșu consideră că anularea alegerilor a făcut jocul rușilor: „NATO-UE, cu România înăuntru. Păi nu vă e rușine…”
Istoricul Armand Goșu, specialist în spațiul ex-sovietic, consideră că prin anularea alegerilor prezidențiale s-a făcut jocul Rusiei. Istoricul a explicat și de ce crede el că au fost, de fapt, anulate alegerile prezidențiale de la finele anului trecut. Alegerile anulate „Credeți că rușii n-au altceva mai bun de făcut decât să pună România pe butuci? Sau credeți …