Câteva zile, cursurile școlare se vor desfășura online, pentru a permite pregătirea secţiilor de votare şi dezinfectarea ulterioară a claselor

Premierul Ludovic Orban a anunţat vineri seară că în câteva zile, cursurile școlare se vor desfășura online, pentru a putea fi pregătite secţiile de votare şi dezinfectarea ulterioară a claselor. Cursurile ar urma să desfășoare online timp de 3 zile înainte de alegeri și alte 3 zile după alegeri, a transmis și ministrul Educației, Monica Anisie.
Alegerile locale au loc duminică, iar majoritatea secțiilor de votare sunt amenajate în școli (un număr de peste 18.000 de secții în toată țara).
„Cu siguranţă vor exista zile în care se vor desfăşura cursurile online, se vor suspenda cursurile şi se vor desfăşura online, pentru că avem nevoie de cel puţin o zi pentru a pregăpti localurile secţiilor de votare, în condiţiile în care multe localuri sunt în şcoli. De asemenea, vom avea nevoie de cel puţin o zi pentru a asigura dezinfecţia şi pregătirea claselor care au fost secţii de votare pentru reprimirea copiilor”, a afirmat premierul Ludovic Orban, vineri seară, citat de news.ro
Potrivit acestuia, decizia finală se va lua după consultarea tuturor factorilor implicaţi.
„Când vom stabili exact nunărul zilelor în care cursurile se vor desfăşura online vom anunţa public şi, cel mai probabil, va fi decis printr-un ordin al ministrului Educaţiei”, a mai afirmat premierul.
În același timp, ministrul Educației, Monica Anisie, a anunțat vineri seara la ProTv că toate școlile își suspendă cursurile fizic timp de 3 zile, înainte și după alegeri.
- Moscova se plânge că Ucraina atacă din nou rafinăriile ruseşti
Potrivit autorităţilor de la Moscova, armata ucraineană şi-a reluat atacurile asupra rafinăriilor ruseşti, relatează vineri Agerpres.„Am avut o pauză pentru o vreme. Dar astăzi atacurile … au fost reluate, iar facilităţile noastre funcţionează cu măsuri de protecţie,” transmite agenţia de ştiri rusă RIA Novosti, citând declaraţia de vineri a viceprim-ministrului Aleksandr Novak. Conform sursei citate, … - Kelemen Hunor spune că pensiile și salariile trebuie indexate de la 1 ianuarie. „Nu există nicio «moștenire grea»”
Președintele UDMR, Kelemen Hunor, i-a acuzat pe noii guvernanți că încearcă „să găsească narativul pentru «moștenirea grea»” chiar dacă și PSD a făcut parte din fostul cabinet de la Palatul Victoria până în luna aprilie. Kelemen Hunor a declarat că Guvernul Bolojan nu a lăsat „nicio «moștenire grea»” pentru Guvernul Luca Niculescu, care a fost … - Președintele Poloniei a întors avionul care mergea în Senegal după ce a aflat că poliția a intrat în sediul Tribunalului Constituțional
Zeci de protestatari s-au adunat la sediul Tribunalului Constituțional polonez pentru a manifesta împotriva a ceea ce ei consideră a fi suspendarea abuzivă a președintelui acestei instanțe supreme de către actualul guvern pro-european. Tribunalul a anunțat pe site-ul său oficial că președintele instituției, Bogdan Swieczkowski, a fost suspendat vineri. Politicieni de dreapta din opoziție, membri … - Ministrul Dezvoltării, Alexandru Stoica, anunță comasarea a 429 de localități până la alegerile din 2028
Apar primele cifre concrete privind reorganizarea teritorială. Ministrul Dezvoltării, Alexandru Stoica, a declarat că 429 de localități cu populații reduse sunt vizate de planul de comasare a administrațiilor locale, reforma urmând să producă efecte începând cu alegerile din 2028. Localitățile care nu se pot susține financiar, primele vizate Într-un interviu video publicat vineri de Digi24, … - Începe declinul lui Donald Trump! Democrații domină sondajele, iar fostul președinte își anulează mitingurile pe ultima sută de metri!
Cu câteva zile înainte de alegerile de la mijlocul mandatului din SUA, democrații conduc în sondajele naționale, ambele partide făcând ultimul efort pentru voturi. Donald Trump a anulat inclusiv două mitinguri în favoarea campaniei telefonice, prin care speră să ajungă la mai mulți alegători. Ultimele sondaje Alegerile intermediare (Midterm Elections) din Statele Unite vor avea …




