Politică

Firea s-a pus prima într-un sondaj, iar pe Ciolacu l-a pus pe locul 12, după Ponta și Ciucă

Gabriela Firea este politicianul în care românii au cea mai mare încredere, susține un sondaj efectuat de Sociopol, institut patronat de Mirel Palada. Gabriela Firea a fost trasă pe linie moartă de la conducerea PSD București, fiind înlocuită cu Alexandru Rafila.

Sondajul a fost realizat în perioada 20 – 27 iunie 2022.

30% dintre cei întrebați au răspuns că au „foarte multă” și „destul de multă încredere” în Gabriela Firea, conform sondajului Sociopol.

Pe locul al treilea la capitolul încredere s-ar află Mircea Geoană (29%), Patriarhul Daniel (28%) și Raed Arafat (25%).

Președintele României, Klaus Iohannis, ocupă poziția a zecea, cu numai 17% încredere, sub fostul șef al statului, Traian Băsescu, care încă strânge 18% din opțiuni la acest capitol.

Klaus Iohannis este la egalitate cu George Simion, liderul AUR, și Marcel Ciolacu (liderul PSD).

Mirel Palada are legături strânse cu Gabriela Firea, Sociopol beneficiind de contracte cu Primăria Capitalei cât timp Firea a fost primar.

În octombrie 2018, institutul lui Palada a încasat un contract de 116.000 de lei de la Compania Municipală Managementul Traficului București SA, aflată în subordinea Primăriei București. Contractul a fost atribuit fără licitație publică în mai puțin de trei minute.

Apoi, înainte de alegerile câștigate de Nicușor Dan, Sociopol a dat publicității rezultatele unui sondaj de opinie din care reieșea că Gabriela Firea urma să câștige alegerile din București cu 41%. .

Cimpoi Adrian

Adrian Cimpoi este jurnalist și redactor în cadrul publicației 60m.ro.Este absolvent al Universității din București și are experiență în presa online și televiziune. În cadrul 60m.ro urmărește în principal subiecte din domeniul politic, administrație publică, actualitate și societate.Domenii editoriale: Politică, administrație, societate, actualitate.Publicație: 60m.ro Grup media: 60M Media GroupContact editorial: [email protected]

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button