Politică

Cristoiu: PNL nu e un partid, nu are principii, e o cocă, ia forma vasului în care o pui; ca să rămână la putere înainte aproape că se pesedizase, acum vedem că se userizează şi tot aşa

Ion Cristoiu, publicist și scriitor, a comentat la emisiunea „Ai aflat, cu Ionuț Cristache„, haosul de pe scena politică actuală și a precizat că atât PNL, cât și USR sunt formațiuni politice care își schimbă valorile, după liderii aflați la putere.

Ion Cristoiu a precizat că Partidul Național Liberal nu are un set de principii solid și a dat drept exemplu congresul în care Florin Cîțu a fost desemnat șeful liberalilor, în ciuda obiecțiilor celor din interiorul formațiunii.

„În primul rând că acesta nu e un partid. Am fost la un congres în care l-au pus pe Cîțu și a fost un viol al tuturor delegațiilor. Toți erau cu Orban și spuneau „nu””, a precizat Cristoiu.

Cristoiu a menționat că PNL e dispus să formeze alianțe cu orice partid aflat în topul preferințelor române, indiferent că este vorba de PSD sau USR și să preia valorile acestor formațiuni, doar pentru a fi la putere.

„Este un partid de cocă. Cine se lipește de el ia forma mâței. S-a pesedizat. Mâine se userizează. Nu e partid”, a menționat Cristoiu.

La întrebarea jurnalistului Ionuț Cristache, dacă PNL a luat „forma” lui Bolojan, Cristoiu a răspuns scurt și la obiect: „da”.

Cimpoi Adrian

Adrian Cimpoi este jurnalist și redactor în cadrul publicației 60m.ro.Este absolvent al Universității din București și are experiență în presa online și televiziune. În cadrul 60m.ro urmărește în principal subiecte din domeniul politic, administrație publică, actualitate și societate.Domenii editoriale: Politică, administrație, societate, actualitate.Publicație: 60m.ro Grup media: 60M Media GroupContact editorial: [email protected]

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button