Patronatul din turism amenință guvernul de subminarea economiei naționale

Președintele Patronatului din Turism amenință guvernul României cu tribunalul considerând că prin blocarea turismului țării subminează în realitate economia națională.
Anunțul a fost făcut de către Mohammad Murat, proprietarul celui mai mare și bine cotat lanț hotelier și de restaurante din Românie, cu investiții de sute de milioane de euro în turism:
„Îi transmit domnului Orban că aș vrea ca în ședința de Guvern să revină asupra deciziei pentru că este incorectă, este o concurență neloială și în caz contrar, așa cum am anunțat, că vom câștiga sau pierdem, vom merge mai departe până la capăt și vom da în judecată Guvernul din foarte multe motive, unul este lipsa de comunicare. Am fost acolo, am discutat nu e normal să aflăm decizia de la televizor. De ce au semnat acordul cu Bulgaria sau cu Grecia fără izolarea de la 15 iunie? Se duc acolo, se întorc bine mersi, sunt cu o restricție minimă, iar in Romania nu se poate”, a afirmat președintele FPTR.
sursa: www.ziare.com
- ”Azilul Groazei” din Giulești funcționează nestingherit fără licență sub umbrela administației Ciucu – Moldovan – Tănăsuică. Patroana Iulia Gheorghe, arestată în trecut pentru că a chinuit mai mulți vârstnici și a furat milioane de euro de la CNAS
O investigație scoate la lumină o realitate șocantă și de-a dreptul revoltătoare din inima Sectorului 6 al Capitalei. Un cămin de bătrâni fără licență de funcționare, operat de o firmă cu administratori trimiși în judecată pentru constituire de grup infracțional organizat și fraude de milioane de euro, respectiv lipsire de libertate, purtare abuzivă, șantaj, tentativă de înșelăciune în formă continuată, tâlhărie, fals intelectual și uz de fals, continuă să primească bătrâni vulnerabili. Instituțiile statului, de la Agenția pentru Plăți și Inspecție Socială a Municipiului București până la Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor, emit documente, constată nereguli grave, aplică amenzi uriașe și dispun … - Bolojan jură că n-are treabă cu «bunul samaritean» Pașca și cu azilele groazei din Bihor. Dar propriile lui rapoarte spun altceva
Premierul spune că nu are „nicio legătură” cu dosarul azilelor din Bihor. Rapoartele semnate de el la Consiliul Județean, structura de subordonare a asistenței sociale județene și oamenii din propriul cerc politic spun o poveste mai complicată. Nu despre vinovăție penală — aceea o va stabili justiția — ci despre responsabilitate administrativă și despre distanța dintre „nu am știut” și ceea ce arată hârtiile. Un dosar de amploare și o negare rapidă Pe 30 iunie 2026, procurorii DIICOT au destructurat, după zeci de percheziții în județul Bihor, o rețea coordonată, potrivit anchetatorilor, de Viorel Pașca — cunoscut ani la rând … - Nereguli administrative majore la CJ Tulcea: Horia Teodorescu, acuzat de gestionarea defectuoasă a bugetului instituției
Ani la rând, conducerea Consiliului Județean Tulcea a vorbit despre investiții, dezvoltare și proiecte pentru județ. Dincolo de declarațiile oficiale, documentele financiare descriu însă o administrație afectată de erori contabile majore, active raportate incorect, finanțări acordate fără justificare completă și deficiențe ale mecanismelor de control intern. Toate aceste situații au fost identificate într-o instituție condusă de Horia Teodorescu, în calitate de președinte al Consiliului Județean Tulcea și ordonator principal de credite. Aproape 3,9 milioane de lei în investiții finalizate, dar ținute artificial în categoria „lucrări în curs” Cea mai importantă abatere privește modul în care au fost raportate investițiile finalizate ale … - Piața muncii se clatină. România a depășit deja ținta de șomaj stabilită de FMI pentru tot anul
Institutul Național de Statistică a confirmat joi ceea ce piața muncii din România semnala de câteva luni: rata șomajului a urcat la 6,4% în mai 2026, cu 0,1 puncte procentuale peste cea din aprilie. Cifra nu ar atrage atenția izolat. Problema e contextul: Fondul Monetar Internațional estimase, în aprilie, o rată medie a șomajului de 6% pentru întregul an 2026. România a depășit-o deja, cu șapte luni înainte de închiderea exercițiului statistic – nu pentru că piața muncii s-a supraîncălzit, ci pentru că economia se contractă. Numărul absolut spune aceeași poveste, la altă rezoluție. INS estimează 522.100 de șomeri în luna mai, … - Bătut cu bestialitate pe o plajă din Constanța. Un muncitor nepalez a ajuns la spital după un atac violent
Un nou incident în care sunt implicați cetățeni străini. De data aceasta, un nepalez a fost bătut cu bestialitate pe pe o plajă din Constanța de un grup de romi. Atacul asupra bărbatului a avut loc în seara de miercuri, 1 iulie, în zona plajei Moon Beach, din cartierul Faleză Nord. 3 echipaje au intervenit În urma apelurilor primite, trei echipaje de poliție s-au deplasat la fața locului pentru intervenție. Agresorii au fost interogați pe loc de oamenii legii, moment în care au început să facă scandal, notează sursa citată. Din cauza loviturilor primite, cetățeanul nepalez a fost transportat la … - Cum s-a baricadat Ilie Bolojan la Palatul Victoria, atacându-l pe președintele Nicușor Dan pentru a-și masca propria neputință
Criza politică profundă provocată de căderea Guvernului a scos la lumină izolarea totală în care se află premierul interimar Ilie Bolojan, un lider care pare dispus să sacrifice stabilitatea instituțională a țării doar pentru a-și masca propriul eșec catastrofal. În loc să faciliteze o tranziție rapidă și asumată către o nouă formulă guvernamentală, Bolojan a ales calea atacurilor publice violente și a blocajului, declanșând un război deschis chiar împotriva președintelui României, Nicușor Dan. Într-o serie de ieșiri publice de o agresivitate verbală rară, premierul demis a catalogat moțiunea de cenzură drept o acțiune iresponsabilă și i-a reproșat șefului statului că … - Dezastrul financiar marca Bolojan: Șase legi vitale blocate în Parlament pun în pericol miliardele de euro din PNRR din cauza incompetenței guvernamentale
România se află în fața unui risc iminent de catastrofă financiară din cauza incapacității cronice a Guvernului condus de Ilie Bolojan de a gestiona agenda legislativă și de a asigura adoptarea reformelor asumate în fața partenerilor europeni. În acest moment, nu mai puțin de șase legi esențiale, vitale pentru îndeplinirea jaloanelor din Planul Național de Redresare și Reziliență, sunt complet blocate în sertarele Parlamentului. Această paralizie legislativă este rezultatul direct al pierderii majorității guvernamentale, un eșec major de strategie politică pe care premierul interimar încearcă acum să îl repare pe ultima sută de metri, prin convocarea disperată a unei sesiuni … - Cum scapă capii mafiei cu ajutorul CAB. Mogulul Cristian Burci scapă de dosarul penal prin prescripție după ce judecătorul de la Curtea de Apel București a fost schimbat și procesul s-a reluat
Curtea de Apel București (CAB) a încetat procesul penal față de omul de afaceri Cristian Burci, patronul ziarului ”Adevărul”, în dosarul Romvag Caracal cu prejudiciu de 33 de milioane de euro, potrivit portalului CAB. Decizia nu este definitivă. ”Încetează procesul penal faţă de inculpatul BURCI CRISTIAN IONEL, pentru săvârșirea infracțiunilor de: gestiune frauduloasă în formă continuată (…) complicitate la delapidare cu consecințe deosebit de grave în formă continuată (…) spălare a banilor în formă continuată (…) delapidare cu consecințe deosebit de grave în formă continuată (…) spălare a banilor în formă continuată (…)”, se arată în minuta instanței. Instanța a dispus achitarea lui Burci … - Ilie Bolojan și George Simion, felcerii care distrug economia României prin blocarea formării unui nou guvern
În timp ce partidele caută să își maximizeze influența și să impună propriile viziuni, analiștii financiari avertizează că instabilitatea prelungită riscă să afecteze grav economia națională. Ilie Bolojan și George Simion sunt felcerii care distrug economia României prin blocarea formării unui nou guvern. Negocierile trenante și lipsa unui consens rapid pentru învestirea unui nou executiv au generat reacții mixte. Reprezentanții mediului de afaceri atrag atenția că lipsa unui guvern cu puteri depline blochează decizii fiscale cruciale. Printre principalele vulnerabilități economice accentuate de acest impas se numără gestionarea dificilă a deficitului bugetar. Fără un guvern care să adopte măsuri ferme de … - Un nou cod portocaliu pentru București tocmai a intrat în vigoare. Vin noi furtuni
După două zile de cod roșu, Bucureștiul se pregătește de noi furtuni. ANM a emis o informare meteo de tip cod portocaliu privind vremea în București până vineri . Astfel, până mâine dimineață, vremea va fi instabilă și mai ales după-amiaza și noaptea vor fi perioade cu înnorări accentuate, averse torențiale și importante cantitativ (20…30 l/mp și izolat de peste 40 l/mp), frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii puternice (rafale de 60…80 km/h) și căderi de grindină de mici și posibil medii dimensiuni (1…3 cm). Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 31 de grade, iar cea … - Poliția a descins la Primăria Timișoara: Angajații repuși în funcție de instanță nu sunt primiți la muncă
Poliția din Timișoara a descins la Primăria Timișoara după ce mai mulți angajați nu au fost lăsați să revină la muncă. Administrați condusă de Dominic Fritz a desființat Direcția Generală Proiecte și Lucrări Municipale pentru Sport și Transport Feroviar, pe motiv că nu dă randamentul estimat la data înființării. Mai mulți anagajați au fost concediați și s-au adresat instanței. La fel au făcut și cei aproape 200 de angajați care au fost dați afară prin deciziile lui Ilie Bolojan de reducere a aparatelor administrative. Tribunalul Timiș a suspendat concedierile Tribunalul Timiș a dispus suspendarea executării hotărârilor Consiliului Local Timișoara privind reorganizarea aparatului administrativ … - Rețea de spionaj maghiară în inima UE
O rețea de spionaj maghiară a operat din cadrul ambasadei Ungariei la Bruxelles, iar activitatea sa s-a intensificat începând cu anul 2015, potrivit unui document al Comisiei Europene consultat de POLITICO. Detaliile investigației coordonate de Piotr Serafin Documentul, datat aprilie 2026, rezumă concluziile unei investigații realizate de comisarul european pentru combaterea fraudei, Piotr Serafin. Piotr a fost însărcinat să verifice acuzațiile potrivit cărora ofițeri ai serviciilor de informații maghiare detașați la reprezentanța permanentă a Ungariei pe lângă Uniunea Europeană ar fi încercat să recruteze funcționari ai instituțiilor europene la mijlocul anilor 2010. Ancheta a stabilit că, între 2013 și 2016, serviciile de informații … - Austeritate și facturi record: Guvernul condus de Ilie Bolojan, desființat de Viorica Dăncilă din cauza crizei energetice
Fostul premier PSD Viorica Dăncilă a criticat măsurile economice ale Guvernului Bolojan. Ea a spus că, dacă ar fi fost premier, nu ar fi majorat TVA-ul și ar fi sistat ajutoarele pentru Ucraina. Dăncilă acuză Guvernul că a început austeritatea „de la cetățeni” Dăncilă a criticat faptul că Executivul a început măsurile de austeritate „de la cetățeni”, în loc să reducă mai întâi cheltuielile la nivelul administrației centrale. „În primul rând a început o politică de austeritate de la cetățeni, în loc să înceapă de la vârf. Nu reduci deficitul printr-o politică de austeritate. Trebuie să vii cu o relansare economică, pentru că această … - VIDEO: Baronul PSD Giurgiu, Marian Mina și-a cumpărat un Audi de 120.000 de euro, deși ratele îi depășesc veniturile
Un deputat PSD susține că și-a achiziționat cu ajutorul unui credit și prin leasing auto un Audi SQ8, mașină pe care o plătește din indemnizația de parlamentar. Este singura sursă de venit pentru Marian Mina, președintele PSD Giurgiu, scrie site-ul de investigații Snoop. @snoop.ro Lux pe datorie la PSD: deputatul Marian Mina intră în vacanță cu un Audi de 120.000 de euro, ratele îi depășesc veniturile. „Vreți să venim cu trotinete?” Un deputat PSD susține că și-a achiziționat cu ajutorul unui credit și prin leasing auto un Audi SQ8, mașină pe care o plătește din indemnizația de parlamentar. Este singura sursă … - Scandal penal în tabăra lui Ilie Bolojan: Omul său de bază din PNL, Nelu Popa, a ajuns în fața judecătorilor pentru fapte de agresiune.
Mihaela Drăgilă, prima femeie din PNL Caraș-Severin la un moment dat și primăriță a comunei Lăpușnicu Mare, a depus mărturie în două rânduri în dosarul în care Nelu Popa e judecat sub aspectul săvârșirii a două infracțiuni. Loviri și alte violențe, respectiv amenințare!Atât în fața procurorului de caz, cât și în sala de judecată, audiată în calitate de martor, Mihaela Drăgilă a mărturisit că, într-adevăr, primarul Reșiței și-a ieșit grav din fire, că și-a agresat fizic contracandidatul și că l-a amenințat cu moartea, scrie Express de Banat. Popa e unul din preferații lui Bolojan, acesta fiind ales vicepreședinte la recentul … - Umbrele trecutului îl ajung pe Ilie Bolojan: Cum a înflorit mafia „azilelor groazei” din Bihor sub protecția și diplomele PNL
Noi detalii ies la iveală în cazul „azilelor groazei” din Bihor, unde o grupare condusă de Viorel Pașca este acuzată că ar fi exploatat sute de persoane vulnerabile, încasând pensiile, indemnizațiile și donațiile acestora. În emisiunea „Decisiv”, realizată de Cătălina Porumbel, au fost prezentate informații privind existența unor politicieni locali PNL care ar fi avut cunoștință despre activitatea centrelor în perioada în care Ilie Bolojan era primar al municipiului Oradea. În acest context, se ridică întrebarea dacă Ilie Bolojan avea cunoștință despre situație. Acesta a evitat să ofere un răspuns tranșant marți seară, într-un interviu, precizând în schimb că autoritățile … - Grenada lui Simion: Cum vrea AUR să bage România în haos total prin suspendarea președintelui Nicușor Dan
George Simion a anunțat că AUR începe demersurile pentru suspendarea președintelui Nicușor Dan și îl somează să desemneze rapid un premier. Formal, avem o inițiativă politică îmbrăcată în haină constituțională. În realitate, avem o încercare de escaladare a crizei. AUR mută criza din Guvern la Cotroceni România este deja într-un blocaj guvernamental, cu partide care negociază greu, formule fragile, majorități nesigure și o presiune publică tot mai mare. În loc să împingă spre o soluție, AUR pune pe masă o nouă criză: suspendarea președintelui. Nu este un gest menit să limpezească lucrurile. Este o grenadă aruncată în mijlocul camerei. Ce … - Tun imobiliar pe seama industriei românești: Ștefan Vuza, acuzat că a devalizat Chimcomplex pentru opulența din Dubai
Astăzi, dorim să aducem în atenția cititorilor noștri următoarea vedetă a pieței de insolvență (sau mai nou…concordat), mai exact CHIMCOMPLEX SA, care va întregi lungul șir al mult dezbătutelor Interagro, Liberty sau Damen, care au creat imaginea unor ramuri industriale ajunse în ruină sau, diplomatic spus, aflate în fața unor mari provocări: lichidare sau uitare. Cel mai mare producător din industria chimică românească, CHIMCOMPLEX este deținut în procent de peste 80% de controversatul om de afaceri român, Ștefan VUZA. Bine, (auto)promovat deontologic in media ca un lider pentru antreprenorii români (o sa încercăm să clarificăm mai jos și eticheta asta, bună de … - Paradoxul din PNL: De la jigniri extreme, la funcții de conducere. Senatorul care îl umilea pe Bolojan a fost numit șef peste PNL Brăila
Senatorul Dorin-Silviu Petrea, ales în 2024 pe listele SOS România și intrat recent în PNL, este noul președinte interimar al Organizației Municipale PNL Brăila. Decizia a fost luată miercuri de conducerea PNL Brăila, care l-a schimbat din funcție pe Marius Mitescu, consilier județean și până acum lider al liberalilor din municipiu, notează debraila.ro. Mutarea vine după un scandal intern izbucnit în filiala brăileană, în care Mitescu (susținător al lui Bolojan) l-a criticat dur pe deputatul Alexandru Popa, președintele PNL Brăila (inițial susținător al lui Veștea, însă întors din drum ulterior). Mitescu a publicat inclusiv înregistrări dintr-o ședință de partid, în care vorbea … - Prăpastia dintre mentalități: De ce fug studenții români de internshipuri, în timp ce 90% dintre americani își sacrifică vacanța
Ministrul interimar al Educaţiei, Mihai Dimian, atrage atenţia asupra faptului că în Statele Unite peste 90% dintre studenţi participă la stagii de practică în cadrul companiilor sau al instituţiilor, în timp ce în România procentajul celor interesaţi de internship este mult mai mic, potrivit Agerpres. „Am predat mulţi ani în SUA şi mai mult de 90% dintre studenţi îmi cereau recomandări pentru a participa la internship. Când am revenit în România, mai puţin de 10% din studenţi participă la internshipuri. Pare că ei sunt mult mai săraci decât noi de folosesc vacanţa pentru a căpăta aceste experienţe şi pentru a-i … - Caracatița de la Oradea, elicopter și Lamborghini din bani publici pentru Octav Hercuț! Schema mafiotă prin care axa Bolojan-Birta a transformat orașul în feuda milionarilor de carton
Ilie Bolojan a fost vândut ani de zile românilor drept „salvatorul” administrației publice, managerul perfect, singurul politician la care nu se fură banul public. Prin bugete uriașe pompate în presă și televiziuni, axa Ilie Bolojan – Florin Birta a construit cu grijă „Mitul Oradea”. Dar în spatele betoanelor, al fațadelor renovate și al discursurilor impecabile, se ascunde o realitate cruntă, pe care nicio televiziune națională nu are curajul să o arate: o veritabilă mafie a contractelor publice, o rețea de firme de casă care devalizează bugetul local și o gașcă de „băieți deștepți” care își cumpără elicoptere și bolizi de … - Viorel Pașca, soția și copiii săi au fost reținuți în cazul azilelor din Bihor / Și coordonatoarea caselor, Delia Păcală, a fost reținută 24 de ore după audierile la DIICOT
Viorel-Teodor Pașca (55 de ani), liderul asociației „Dumbrava – Dumnezeu Poartă de Grijă”, a ajuns miercuri dimineață la sediul DIICOT – Structura Centrală pentru audieri, în urma unei operațiuni care vizează destructurarea unei rețele de exploatare a persoanelor vulnerabile. Comunicat oficial privind mobilizarea DIICOT în cazul Asociației „Dumbrava – Dumnezeu Poartă de Grijă”: „Urmare a comunicatului de presă nr.1 din data de 30.06.2026, Biroul de Informare și Relații Publice din cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism este abilitat să aducă la cunoștința opiniei publice următoarele: La datele de 30 iunie și 1 iulie 2026, procurorii Direcției … - Tensiuni majore în PNL: Conducerea impusă de Ilie Bolojan, acuzată că subminează democrația internă și blochează guvernarea
Conflictul intern din Partidul Național Liberal atinge cote alarmante, transformându-se într-un război total după ce deciziile taberei controlate de Ilie Bolojan au fost blocate în instanță. În încercarea de a justifica vulnerabilitatea juridică a noii conduceri, secretarul general Robert Sighiartău a lansat atacuri dure la adresa contestatarilor, apelând la retorica conspiraționistă a „sistemului” pentru a masca lipsa de consens din partid. Disputa a culminat cu o palmă juridică primită de tabăra Bolojan: Tribunalul București a suspendat provizoriu hotărârea Consiliului Național prin care fusese convocat Congresul Extraordinar din 21 iunie. Această decizie plasează noua conducere condusă de facto de Bolojan într-o … - Ciucu poate pleca în Portugalia. Prima vacanță cu „tinicheaua de coadă”
Primarul general, Ciprian Ciucu, poate pleca în Portugalia, după ce Tribunalul București i-a admis cererea de modificare a obligațiilor impuse prin controlul judiciar. Magistrații au desființat parțial măsura dispusă de DNA și au ridicat interdicția de a părăsi teritoriul României. Edilul a solicitat permisiunea de a lipsi din țară timp de zece zile, pentru a-și efectua concediul de odihnă. Decizia Tribunalului București este definitivă. Ciprian Ciucu a fost contactat telefonic pentru un punct de vedere. Până la momentul difuzării materialului, edilul nu a oferit un răspuns. Ciprian Ciucu a fost plasat sub control judiciar de procurorii Direcției Naționale Anticorupție, fiind …






















