Acțiunile la bursă au crescut datorită planului lui Trump de investire a 1T de dolari

Acțiunile la bursă ale companiilor americane au crescut în condițiile în care Trump ia în considerare planul de infrastructură de 1 trilion de dolari.
Piețele de acțiuni din SUA au crescut marți, după un raport potrivit căruia președintele Trump are în vedere un plan de infrastructură de 1 trilion de dolari, iar vânzările cu amănuntul au câștigat cel mai mult după scăderea accentuată din aprilie.
Indicele Dow Jones a câștigat 818 puncte, sau 3,2%, în primele minute ale deschiderii tranzacțiilor, în timp ce indicii bursieri S&P 500 și Nasdaq Composite au crescut cu 2,78%, respectiv 2,33%.
Potrivit propunerii președintelui se va aloca cea mai mare parte a banilor pentru proiecte precum drumuri și poduri, dar s-ar oferi, de asemenea, finanțare pentru infrastructura wireless 5G și internet în zona rurală, potrivit foxbusiness.com.
„De când a preluat funcția, președintele Trump a fost serios în declarațiile cu privire la un pachet legislativ pentru infrastructură prin care se vor reconstrui drumurile și podurile care se dărâmă, care investește în industriile viitorului și promovează eficiența”, a declarat purtătorul de cuvânt al Casei Albe, Judd Deere. Nici o legislație nu a fost încă adoptată.
Între timp, în mai, vânzările cu amănuntul au crescut cu 17,7%, dublând creșterea de 8% pe care analiștii de la Refinitiv o anticipau, pe măsură ce comenzile online cu livrare la domiciliu au crescut, iar magazinele s-au redeschis. Declinul de 16,4% din aprilie a fost revizuit la o scădere de 14,7%.
- PSD a pus condițiile pe masă pentru Cabinetul Niculescu. Social-democrații cer majorarea pensiilor și eliminarea CASS pentru mame

- Noi declarații de impact la DIICOT: Cristela Georgescu contestă procedurile de percheziție informatică și acuză o „uneltire” împotriva soțului său

- Echipa națională a României înregistrează cea mai slabă clasare din istorie: Coborâre de șase locuri în clasamentul FIFA

- Surse: Premierul desemnat, Luca Niculescu, va avea joi întâlniri cu liderii PSD, PNL și UDMR în vederea formării guvernului

- Răsturnare de situație în Dosarul Bogoș: Ninel Peia detonează apărarea lui George Simion și susține că liderul AUR s-a întâlnit față în față cu afaceristul vasluian





