România are trei bancheri care câştigă peste un milion de euro

Dacă te întrebai câţi români care lucrează în domeniul bancar câştigă peste 1 milion de euro, află că răspunsul este trei.
Autoritatea Bancară Europeană a publicat raportul privind situaţia câştigurilor din 2018. România se află jos în clasament. Doar Slovenia, Grecia şi Malta figurează cu câte doi milionari în euro.
În schimb, Spania, Italia sau Germania stau mult mai bine. Însă nici acestea nu se compară cu liderul absolut, Marea Britanie. Peste 3.500 de milionari în euro din domeniul bancar lucrează în Regat.
Topul ţărilor cu cei mai mulţi bancheri milionari:
- Marea Britanie – 3.614
- Germania – 450
- Franţa – 234
- Italia – 206
- Spania – 167
Veştile nu sunt bune pentru români nici când vine vorba de intermedierea financiară. Suntem jos în clasament în ceea ce priveşte ponderea creditelor şi ale activelor bancare, scrie Ziarul Financiar.
Sursa: Mediafax
- Jaful pus în aplicare de proeuropeni, pe placul Comisiei EuropeneJaful pus în aplicare de proeuropeni a fost aprobat de Comisia Europeană. „Există semnale că în cazul în care va fi aprobat înainte de Consiliul Ecofin evaluarea Comisiei va fi bună, iar România va intra pe un nou drum”, a declarat, joi, ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, într-o conferință de presă organizată la Guvern. ‘Acest pachet …
- Cine este Ion Sterian, șeful Transgaz cu cinci secretare, nouă consilieri și șapte șoferi. Ce avere areIon Sterian, directorul general al companiei monopoliste cu capital majoritar de stat Transgaz, are în cabinetul său cinci secretare, nouă consilieri și un specialist în PR, potrivit schemei de personal. În plus, șeful Transgaz are la dispoziție șapte șoferi, potrivit organigramei. În numai doi ani, cheltuielile cu personalul ale Transgaz au crescut cu aproape 150 …
- Guvernul taie viitorul României. 3 miliarde de euro risipiți, programele verzi blocate fără nicio explicație legalăProgramul Casa Verde Fotovoltaice, în valoare de peste 3 miliarde de euro, a fost sistat fără temei legal de noua conducere a Ministerului Mediului. Decizia, luată printr-un simplu comunicat de presă, lovește direct în sute de mii de români care visau la independență energetică și acces la tehnologii moderne. Banii nu pot fi folosiți pentru …
- Marius Lulea (AUR): În 5 ani au triplat impozitul pe dividende și au crescut de 4 ori TVA-ul în construcții!Guvernul continuă politica de jaf fiscal împotriva românilor care muncesc și construiesc. În doar 5 ani, impozitul pe dividende a crescut de la 5% la 8%, apoi la 10%, iar acum se pregătește o nouă lovitură: 16%. În paralel, TVA-ul pentru locuințele accesibile urcă de la 5% direct la 21%. Practic, statul penalizează exact acele …
- Anca Alexandrescu dezvăluie ce se ascunde, de fapt, în culisele întâlnirii dintre Ioana Ene Dogioiu și Dacian Cioloș. „Face parte din această rețea sorosistă în România”Ioana Dogioiu a fost numită de Ilie Bolojan purtător de cuvânt al Guvernului. Jurnalista poreclită „Coloneleasa” a fost surprinsă alături de Dacian Cioloș cu câteva ore înainte de a fi anunțată în această poziție. Cei doi s-au întâlnit într-o cafenea din apropierea Palatului Victoria și au fost surprinși. În ce cheie să privim această numire …