Premierul Ciucă deschise calea alegerilor anticipate. NU își depune mandatul

Distribuie acest articol!

Conform unor surse din PNL, Nicolae Ciucă nu va ceda și nici nu-și va depune mandatul de premier. În ciuda eșecului în formarea unei majorități, Ciucă va merge în Parlament, acolo unde riscă să aibă soarta lui Dacian Cioloș și să fie respins.

În aceste condiții, calea este deschisă pentru alegerile anticipate. Cu al doilea Guvern respins de Parlament, președintele Klaus Iohannis are posibilitatea de a dizolva Parlamentul și de a convoca alegeri anticipate.

Surse din PNL ne-au explicat că acest scenariu este serios luat în calcul, iar liberalii și-au făcut deja strategia de campanie. Sondajele ajunse în Modrogan arată că PNL a pierdut 3-5% față de alegerile de anul trecut, dar PNL intenționează să arunce în luptă toate armele posibile pentru a recâștiga terenul pierdut.

Premierul desemnat Nicolae Ciucă a încercat toate combinațiile politice, dar a primit refuzuri pe bandă rulantă. Problema este chiar în interiorul propriului partid, asta pentru că PNL nu cedează niciun pas și chiar își sabotează omul desemnat pentru funcția de premier.

Nicolae Ciucă a găsit ușa închisă atât la USR, cât și la PSD, asta pentru că niciun partid nu dorește să voteze un guvern minoritar, în care doar liberalii vor împărți muntele de bani din PNRR și alte sume uriașe care sunt alocate către investiții.


Distribuie acest articol!
%d blogeri au apreciat: