Premierul canadian Justin Trudeau promite că va îngheţa conturile bancare ale protestatarilor faţă de vaccinarea obligatorie
Premierul canadian Justin Trudeau a luat decizia fără precedent de a pune în aplicare Legea privind situaţiile de urgenţă pentru a pune capăt protestelor faţă de vaccinarea obligatorie, relatează BBC, preluat de News.ro.
Trudeau a mai declarat că măsurile vor fi aplicate pe o „perioadă limitată”, în mod „rezonabil şi proporţional”, iar forţele armate nu vor fi mobilizate.
„Este vorba de menţinerea în siguranţă a canadienilor, de protejarea locurilor de muncă ale oamenilor”, a menţionat premierul Trudeau într-o conferinţă de presă.
Băncile vor putea îngheţa conturile personale ale oricărui protestatar, fără a fi nevoie de o hotărâre judecătorească.
Trudeau a mai afirmat că poliţiştii vor primi „mai multe instrumente” pentru a aresta sau amenda protestatarii şi pentru a proteja infrastructura critică.
Forţele de ordine i-au îndepărtat, duminică, pe manifestanţii împotriva vaccinării obligatorii care blocau Podul Ambasador – o axă cheie pentru graniţa dintre Canada şi Statele Unite.
Sute de manifestanţi protestează în capitala Canadei, Ottawa. Ceea ce a început ca un miting împotriva unei noi măsuri conform căreia toţi camionagiii trebuie să fie vaccinaţi pentru a trece graniţa dintre SUA şi Canada, sau să stea în carantină la întoarcere, s-a transformat într-un val de proteste faţă de toate restricţiile sanitare împotriva COVID-19.
Decizia de a utiliza Legea privind situaţiile de urgentă vine după trei săptămâni de demonstraţii continue.