Politică
Primar AUR găsit spânzurat: era la primul mandat

Primarul comunei Bucerdea Grânoasă din judeţul Alba, Vasile Sevestrean, aflat la primul mandat şi ales sub sigla AUR, a fost găsit spânzurat, joi după-amiază.
Soția a făcut descoperirea
Primarul comunei Bucerdea Grânoasă din judeţul Alba, Vasile Sevestrean, a fost găsit spânzurat, joi după-amiază, notează ziarulunirea.ro.
Edilul, aflat la primul mandat, avea 56 de ani şi fusese ales sub sigla AUR.
Soţia sa a fost cea care l-a găsit fără viaţă, în podul locuinţei.
Ancheta Poliției
Primele constatări ale Poliţiei arată că pe trupul primarului nu sunt semne de violenţă, notează jurnaliştii locali.
Împrejurările morţii edilului fac obiectul unui dosara care vizează infracţiunea de ucidere din culpă.