Jandarmii, trimiși la muncă de ministrul Muncii

Jandarmii ar putea fi trimiși la muncă, la intrarea în baruri. Ministrul Muncii, Violeta Alexandru, a declarat, duminică, după ce a vizitat câteva localuri și cluburi de pe litoral, că a găsit mai multe locații supraaglomerate și e nevoie de mai multă responsabilitate. Pentru aglomerația din spațiul public, ministrul a recomandat să se apeleze la jandarmerie.
„Guvernul nu își dorește ca activitatea lor (a cluburilor și barurilor – n.r.) să fie întreruptă. Am reamintit faptul că am făcut împreună eforturi pentru a ține angajații în șomaj tehnic, adică să nu îi piardă, am făcut împreună eforturi pentru ca sănătatea angajaților și a clienților să fie protejată și a venit momentul să întoarcă această responsabilitate, în sensul de a lua măsuri suplimentare. Am văzut și clienți nemulțumiți și iritați de prezența noastră, ceea ce înseamnă că trebuie să fac un apel și la agenții economici, dar și la cei care vizitează aceste cluburi. Nu se poate imagina o situație sub control fără responsabilitatea ambelor părți”, a declarat Violeta Alexandru, ministru al Muncii, după vizite la mai mulți agenți economici de pe Litoral.
Ministrul a afirmată că au fost manageri sau patroni de locații care au spus că li oprește competența la intrare, iar aglomerația se formează pe spațiul public, în zona de așteptare.
„Atunci când au situații de aglomerare la intrare trebuie să apeleze – dacă persoanele care aglomerează acel spațiu de intrare sunt pe domeniul public – la jandarmerie. Înțeleg că se oprește competența dânșilor pe raza localului respectiv, dar atunci când văd o aglomerație formată la intrare, pe lângă faptul că trebuie să trateze puțin mai în serios obligația de a crea culoare de acces, trebuie să apeleze la jandarmerie și să colaboreze cu instituțiile pentru a putea organiza spațiul respectiv ca spațiu de așteptare”, a spus ministrul
Recomandarea pe care Alexandru a făcut-o patronilor de localuri de la malul mării a fost aceea de a fi mai atenți la procesul de rezervare de locuri în localuri.
„Pare că se preiau rezervări peste numărul optim necesar, probabil în ideea în care unii dintre clienți pleacă și eliberează spațiul și atunci vor să fie pregătiți să aibă pe altcineva imediat la intrare, pentru a putea ocupa locul”, a mai spus ministrul.
Violeta Alexandru le-a mai cerut administratorilor de localuri de pe litoral să dea ei primul un exemplu.
„Unii dintre ei stăteau cu masca pe sub bărbie, agățată de o ureche. Știu că este cald (…) este un disconfort pentru unii dintre dânșii, au de lucrat un anumit număr de ore, dar nu avem altă soluție. Nu poți să ceri unui om să poarte mască și tu, care mergi în interior să iei mâncare, care te duci către mese și te apropii de clienți, să nu face acest lucru”, a mai spus ministrul.
- Diana Șoșoacă, din nou la Ambasada Rusiei: fotografie alături de ambasadorii Rusiei și Coreei de Nord
Diana Șoșoacă a fost din nou la Ambasada Rusiei, la recepția de Ziua Victoriei. Politiciana pro-rusă a postat pe Facebook o fotografie de la eveniment, alături de ambasadorul Rusiei și de ambasadorul Coreei de Nord. Diana Șoșoacă participă recurent la evenimente la Ambasada Rusiei, între care: 3 noiembrie 2022 – Diana Șoșoacă și Adrian Severin au sărbătorit … - Concedieri în masă în companiile de la Primăria Capitalei: STB dă afară 800 de oameni!
Consilierii generali ai Capitalei urmează să voteze miercuri un proiect de hotărâre prin care Societatea de Transport București ar urma să primească 32,2 milioane de lei pentru plata salariilor compensatorii destinate angajaților vizați de restructurare. Problemele financiare datează din 2019 Suma ar urma să fie inclusă de Adunarea Generală a Acționarilor STB în bugetul companiei pe anul în … - Ana Maria Bărbosu, suspendată provizoriu din competiții. „Trei abateri de localizare” / Reacția gimnastei
Gimnasta Ana Maria Bărbosu a fost suspendată provizoriu de Agenția Internațională de Testare (ITA), acuzată că a încălcat regulamentul antidoping, după ce nu a fost găsită de trei ori de ofițerii antidoping pentru testare, transmite Agerpres. ITA, care gestionează programul antidoping al Federației Internaționale de Gimnastică ( World Gymnastics), a confirmat într-un comunicat publicat joi seară pe … - Directorul tehnic al Federației de Handbal a fost surprins într-un club de noapte alături de mai multe jucătoare
Directorul tehnic la FRH, surprins într-un club de noapte alături de mai multe jucătoare Viorel Mazilu, directorul tehnic al Federației Române de Handbal, a fost surprins într-un club de noapte alături de câteva dintre componentele naționalei U20 de handbal feminin, printre care și căpitanul echipei, Teodora Damian. Imaginile au fost publicate chiar pe paginile de pe rețelele … - Concubina șefului CJ Iași deține un record de funcții publice
Concubina liberalului Costel Alexe, președintele Consiliului Județean Iași, deține un record de sinecuri publice. Anamaria Florescu a trecut, în ultimii cinci ani, arată publicația, printr-un șir impresionant de funcții publice, de la companiille de apă sau gaz, la Camera Deputaților, Senat, armament sau digitalizare, Guvern și Imprimeria Națională. O listă impresionantă, un șir nesfârșit de …




