Ministerul de Externe: Două cazuri de COVID-19 la misiuni diplomatice ale României în străinătate

Un angajat al Ambasadei României la Nur-Sultan, Kazahstan, şi unul din cadrul Consulatului General al României la Cernăuţi, Ucraina, au fost testaţi pozitiv pentru COVID-19, informează Ministerul Afacerilor Externe. Starea lor de sănătate este bună, mai precizează sursa citată.
Acestea sunt singurele cazuri de Covid-19 identificate până acum în rândul angajaţilor oficiului consular și ai misiunii diplomatice, potrivit Ministerului de Externe.
„Atât în cazul misiunii diplomatice, cât şi în cazul oficiului consular au fost dispuse măsurile care se impun în relaţia cu autorităţile din statul de reşedinţă, respectiv măsuri de protecţie pentru restul colectivelor şi membrii de familie. În acest context, activitatea celor două misiuni va fi adaptată pentru limitarea expunerii celorlalţi membri ai misiunii, fiind întreprinse toate măsurile necesare de distanţare socială şi autoizolare impuse de această situaţie”, se arată într-un comunicat MAE difuzat vineri.
Sursa: www.digi24.ro
- Atac la viitorul României: Lăcomia lui Bolojan îngroapă tinerii sub un TVA de 21% la prima casă
Guvernul interimar condus de Ilie Bolojan a lansat cel mai brutal atac fiscal la adresa tinerilor din România, transformând visul unei locuințe proprii într-un lux absolut inaccesibil. Într-un gest de lăcomie statală fără precedent, Executivul a decis să sacrifice viitorul noilor generații pe altarul unui buget secătuit de risipă și incompetență, anunțând o cotă de … - Dezastru economic marca Bolojan: Supraimpozitarea absurdă pune pe fugă capitalul străin și îngroapă țara
Economia României este târâtă spre marginea prăpastiei de un Guvern condus de un premier a cărui singură viziune fiscală pare să fie jupuirea sistematică a mediului de afaceri. Ilie Bolojan, instalat la Palatul Victoria sub aura unui fals reformator, demonstrează în fiecare zi că nu înțelege mecanismele elementare ale pieței libere. Sub pretextul „echilibrării deficitului”, … - Incompetența lui Bolojan a blocat ANCPI și împinge România în criză
O criză fără precedent sufocă economia națională, în timp ce premierul interimar Ilie Bolojan privește neputincios și arogant cum Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI) se prăbușește în haos. Ceea ce a debutat ca un incident tehnic de securitate cibernetică în data de 14 iulie 2026 s-a transformat, din cauza incompetenței crase și … - Austeritate fără milă: Bolnavii de cancer, noile victime ale deciziilor lui Bolojan
Când cruzimea birocratică ține loc de viziune administrativă, chiar și cele mai vulnerabile vieți devin simple variabile de sacrificat într-un tabel de Excel. Într-un gest de un cinism revoltător, Guvernul interimar condus de Ilie Bolojan a demonstrat că, pentru a acoperi găurile unui buget prădat de sinecuri și privilegii, nu are nicio ezitare în a … - Zeci de spitale afectate de politicile lui Bolojan. Nu sunt oameni.
Sistemul sanitar românesc se află într-o criză profundă, sufocat de o lipsă acută de personal și de politicile de austeritate impuse cu cinism de Guvern. În timp ce pacienții așteaptă cu orele pe holurile unităților medicale, iar medicii și asistentele lucrează până la epuizare fizică și psihică, premierul interimar Ilie Bolojan tratează sănătatea publică ca …




