Știrile 60m.RO

Sorin Lavric: Cercetarea românească – sufocată de interferențe politice și nepotism

Senatorul Sorin Lavric scrie într-o postare făcută pe rețele de socializare despre Institutului de Investigare a Crimelor Comuniste și Memoria Exilului Românesc

Acesta susține că„Președintele Institutului de Investigare a Crimelor Comuniste și Memoria Exilului Românesc (IICCMER), numit politic, continuă să blocheze institutul prin înlăturarea cercetătorilor care ani la rînd au dat blazon instituției.

M-am alăturat Asociației Foștilor Deținuți Politici din România (AFDPR) și Asociației Ziariștilor din România (AZIR), care au sesizat inclusiv Președinția României despre aceste abuzuri.

Am anticipat lipsa de reacție a Președintelui în acest caz, dar îl încredințez că voi stărui în reformarea unei instituţii care, în clipa de faţă, şi-a trădat menirea în numele căreia Marius Oprea a înfiinţat-o cu 15 ani în urmă”.

Cimpoi Adrian

Adrian Cimpoi este jurnalist și redactor în cadrul publicației 60m.ro.Este absolvent al Universității din București și are experiență în presa online și televiziune. În cadrul 60m.ro urmărește în principal subiecte din domeniul politic, administrație publică, actualitate și societate.Domenii editoriale: Politică, administrație, societate, actualitate.Publicație: 60m.ro Grup media: 60M Media GroupContact editorial: [email protected]
Back to top button