Opinii

Polițist, abjectiv

Mai țineți minte rubrica aceea din ziare, de pe vremuri, care se numea „Aflăm de la Miliție” și din care într-adevăr aflam ce isprăvi demne de laudă mai făcuseră milițienii patriei? Unul prinsese un infractor, altul ajutase o bătrânică să treacă strada, altul depistase și arestase un bișnițar de blugi de pe Covaci și așa mai departe. Ei bine, sunt de părere că în vremurile interesante pe care le trăim, sub regimul lui Iohannis și al minionilor lui din PSD și PNL, rubrica ar trebui reintrodusă, doar că să nu se mai numească „Aflăm de la Miliție”, ci „Aflăm despre Poliție”. Căci, nu știu dacă ați remarcat, dar în ultima vreme polițaii din România săvârșesc și ei isprăvi, dar numai demne de laudă nu sunt.

Acum câteva săptămâni, presa scria că un polițai din Alexandria s-a îmbătat bine, s-a și drogat nițel, că altminteri n-avea coraj, și a furat o mașină, fiind cu greu blocat în trafic, înainte să săvârșească o grozăvie. Altul s-a drogat, și-a luat uniforma și a mers direct la prostituate, să fie servit preferențial, că doar era în uniformă, nu? După nici câteva zile, un alt polițist, care se credea probabil pilot de formula 1, a spulberat două fetițe pe trecerea de pietoni, una dintre ele decedând. Acum trei zile, un agent de poliție, fost membru al echipei de intervenție rapidă, a fost reținut pentru 24 de ore, după a fost prins la furat în Dedeman Cluj. El a intrat în magazin în timpul serviciului și a luat un minicompresor, pe care l-a ascuns… sub caschetă! Angajații Dedeman l-au văzut cum a ascuns obiectul, iar la ieșire l-au prins cu obiectul furat asupra lui, individul fiind, aflăm tot din ziare, recidivist, pentru că în urmă cu doi ani a mai fost prins când fura și de la Leroy Merlin! Colac peste pupăză, nu mai târziu de alaltăieri, un polițist ieșean din cadrul Biroului de Operaţiuni Speciale a fost prins în timp ce fura obiecte dintr-un magazin Selgros. Polițistul din Iași a intrat în magazin cu un coş de cumpărături, a pus mai multe produse în el, apoi a lăsat coşul şi a încercat să iasă pe unde a intrat. A fost oprit de paznici, care l-au percheziţionat. Asupra lui au fost găsite mai multe produse, printre care şi deodorante şi parfumuri scumpe.

Carevasăzică, aceștia sunt polițiștii din România: bețivi, drogangii, ciorditori, la nevoie și criminali. Ce caută asemenea bălării de oameni într-o instituție a cărei deviză este „Siguranță și încredere”? Câtă încredere să mai aibă cetățeni obișnuiți în astfel de rapandule cu cașchetă? Și câtă siguranță să-ți mai inspire ele? Și poate că nici nu e nevoie să știi că polițaii fură sau comit acte sociale: e suficient să-i vezi pe câte unii polițai pe stradă ca să te apuce dezgustul și sila și să te întrebi „Cum aș putea crede că loazele astea m-ar putea apăra, la o adică, de infractori, când ei înșiși sunt infractori?” Numai gândiți-vă, așadar, la aspectul fizic. Când vezi polițiști în alte țări, te apucă instantaneu frica, deși n-ai făcut nimic ilegal. Vă mărturisesc sincer, când am văzut, cu mulți ani în urmă, pentru prima oară carabinieri, într-o vacanță în nordul Italiei, m-a apucat tremuratul. Îmbrăcați în negru, cu cizme impecabile, până la genunchi, sobri, supli, cu chipiu lucitor și chipurile aspre, îți transmiteau un sentiment covârșitor, de parcă ar fi zis: „Noi vedem tot, nimeni să nu îndrăznească să încalce legea, fiindcă suntem neiertători.” Și apoi, întors în țară, am văzut, prin piețe, și polițaii români: nădușiți, cu pantofii scâlciați și cămașa pleznind pe burtă, de ziceai că nasturii mai au puțin și zboară-n cosmos, ca sateliții lui Elon Musk, cu cașcheta dată șmecherește pe ceafă, ei îți stârneau, cel mult, un mare hohot de râs. Nici în filmele cu proști de la Bollywood n-ai fi văzut așa exemplare.

Citește și: Clujul, județul corupților: După cei 60 de polițiști care au fraudat voucherele de vacanță, au fost prinși și 86 de jandarmi

Nu contest că în Poliția Română sunt și mulți profesioniști, oameni care-și fac treaba corect și discret. Dar, din pricina angajărilor pe pile, a politizării totale a instituției, mai ales în ultimii ani, asemenea profesioniști au ajuns să reprezinte doar o minoritate. Majoritatea polițiștilor nu au nicio treabă cu meseria de polițist, nu au îmbrăcat uniforma statului ca să-și apere concetățenii și să le dea un sentiment de siguranță și încredere, ci ca să frece duda opt ore pe zi, să încaseze salarii frumoase și apoi să se pensioneze la 40-50 de ani, mulți dintre ei pe pensii de-a dreptul nesimțit de mari pentru aportul adus la binele societății. Cine-i de vină că asemenea scursuri mai poartă încă uniformă? Răspunsul nu e greu de dat: înșiși capii din Ministerul de Interne, înșiși miniștrii care s-au succedat pe scaunul acestui minister și pe care i-a durut la cașchetă sau, după caz, la geacă, de resursa umană a instituției. Ați auzit de vreo reformă la nivel instituțional? Ați auzit de pedepse dure aplicate polițailor care au călcat pe bec? Nici vorbă de așa ceva! Bunăoară, polițaiul din Cluj care acum doi ani a furat de la Leroy-Merlin și anul ăsta a furat și de la Dedeman – pesemne ca să nu se spună că ar discrimina vreun supermarket. Teoretic, el ar fi trebuit să zboare după prima ciordeală. Cine l-a menținut în funcție ar trebui să plătească acum cu funcția.

Dar între „ar trebui” și „ar plăti” e o mare diferență. În Ministerul de Interne nimic nu se schimbă, totul se mușamalizează. Și în tot acest timp prim-ministrul Ciucă ne vorbește din adâncul burții lui despre „climatul de încredere”, iar ministrul Bode sforăie pe bancheta din spate. Dar demite-l odată, mon general, să nu se mai chinuie de doi ani tot pe banchetă, ci să doarmă și el în sfârșit omenește, într-un pat!

Citește și:

Un poliţist din Alexandria a furat o maşină: Bărbatul consumase alcool şi droguri

Polițiștii ucid, beau și merg la prostituate, Bode doarme pe bancheta din spate

Statul român își pune cetățenii pe locul doi

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button