Autoritățile ruse îl trimit în judecată pe omul de afaceri moldovean Vladimir Plahotniuc, acuzându-l de spălarea a aproximativ 500 miliarde de ruble rusești

Controversatul Vladimir Plahotniuc, împreună cu omul de afaceri Veaceslav Platon, fostul lider politic al PD, și primarul de Bălți, Renato Usatîi, sunt dați în urmărire internațională de către autoritățile ruse, care au finalizat ancheta privind o schemă financiară prin care cei trei ar fi implicați în spălarea a 500 miliarde de ruble rusești, prin intermediul unei banci din Republica Moldova.
„Departamentul de Investigații al Ministerului de Interne Rus a finalizat ancheta unui dosar penal împotriva a opt membri ai comunității criminale internaționale, care sunt acuzați de retragerea a peste 500 de miliarde de ruble din Federația Rusă, prin tranzacții valutare ilegale”, a transmis Irina Volk, din cadrul Ministerului Rus de Interne, conform tv8.md.
Anchetatorii ruși au stabilit, în cadrul anchetei preliminare că, în perioada iunie 2013 și până la sfârșitul anului 2014, Veaceslav Platon, împreună cu Vladimir Plahotniuc, precum și Alexander Korkin, ultimul arestat mai devreme la Moscova, au dezvoltat un mecanism pentru retragerea fondurilor clienților din sistemul financiar al Federației Ruse.
Avocatul lui Vladimir Plahotniuc a spus pentru tv8.md că nu comentează informațiile transmise de autoritățile ruse.
„Nu putem noi să comentăm așa ceva. Nu cunoaștem ce e acolo, de unde, cum (…) Nu știm cum sunt avocații în Rusia”, a spus avocatul Vladislav Roșca.
Primarul de Bălți, Renato Usatîi, califică informația publicată de autoritățile ruse drept o răfuială, înaintea alegerilor prezidențiale.
„Tot timpul, în startul campaniei, apare o acuzare. Și acum, aberație organizată de Dodon și unii bețivani din serviciile speciale ale Federației Ruse, cărora nu le-a convenit că Usatîi nu este politician de buzunar al cuiva. Este o răfuială”, a comentat Usatîl, conform tv8.md.
Sursa: www.tv8.ro
- Constantin Toma: PSD ar trebui să numească un premier / Nu însă pe Sorin Grindeau, care „până acum nu a dovedit”
Primarul municipiului Buzău, Constantin Toma, consideră că în situaţia în care moţiune de cenzură va duce la demiterea guvernului condus de Ilie Bolojan, Partidul Social Democrat ar trebui să numească un premier, nu însă pe liderul formaţiunii politice, Sorin Grindeau, care „până acum nu a dovedit”, transmite Agerpres. Potrivit social-democratului buzoian, PSD a mizat greşit … - România are printre cele mai mari rate de sărăcie în rândul familiilor cu copii
Unul din cinci europeni a fost expus riscului de sărăcie sau excluziune socială în 2025, iar România se află din nou printre statele cu cele mai ridicate niveluri, alături de Bulgaria și Grecia, potrivit datelor Eurostat. În total, 92,7 milioane de persoane din Uniunea Europeană, adică 20,9% din populație, s-au aflat în această situație. Este … - Leul, la pământ. Cea mai slabă cotație în fața euro de când BNR afișează cursul oficial
Leul continuă să piardă teren în fața monedei europene. Cursul BNR a atins azi o nouă valoare record, de 5,14 lei pentru un euro și marchează, astfel, cea mai slabă cotație de când Banca Națională afișează acest curs. ȘI dolarul american s-a apreciat în fața leului, raportat la cotația de miercuri. Deprecierea vine după mai … - Criză inventată la TV: Televiziunile de propagandă mint cu nerușinare. Cătălin Predoiu este noul premier agreat în liniște, după iminenta cădere a lui Bolojan
Românii sunt supuși zilele acestea unui bombardament mediatic toxic și complet fals. Televiziunile de propagandă vând seară de seară iluzia unei instabilități politice majore și a unor negocieri la sânge pentru putere, când, în realitate, zarurile au fost deja aruncate. Adevărul pe care „analiștii” de serviciu îl ascund cu nerușinare este unul simplu: nu există … - Când scăpăm de valul de frig și ploi. ANM anunță o „încălzire spectaculoasă” a vremii
Minivacanța de 1 Mai vine cu o vreme deosebit de rece, cu care nu ne-am mai întâlnit în ultimii ani. De săptămâna viitoare însă, temperaturile vor crește spectaculos, ajungând și la 25 de grade, a anunțat joi meteorologul ANM Oana Păduraru. „Cel puțin în ultimii ani, nu s-a mai întâmplat acest lucru. Temperaturile au fost …




