Politicienii USR și Reper au participat la parada gay
Mai mulți politicieni au participat sâmbătă seara, în Capitală, la marşul Bucharest Pride 2023, eveniment al comunităţii LGBT, transmite Agerpres. La paradă au participat și politicieni din USR și REPER. Nicu Ștefănuță a postat un clip video pe pagina sa de Facebook.
Îmbrăcaţi viu colorat, cu pancarte, steaguri şi multe baloane, participanţii au cântat şi dansat pe muzica artistei Rihanna – „Umbrella”, încercând să atragă atenţia locuitorilor.
Unii poartă şi pancarte şi bannere: „Fricile voastre = cenzură ca politică de stat”, „România Educată, nu Discriminată”, „Fără Legi Homofobe şi Transfobe în Parlament”, „Ne daţi Umilire, noi vă dăm Rezistenţă”, „LOVE HAS NO GENDER”.
Pe margine au fost şi oameni care au dezaprobat marşul. Doi bărbaţi au afişat pancarte pe care scria „Homosexualitatea distruge natalitatea”, „România nu-i Sodoma”.
„Diversitatea familiei”, invocată pentru promovarea homosexualității
În sprijinul evenimentului a fost creat site-ul fiialiat.ro, unde oamenii pot lăsa mesaje de susţinere pentru comunitatea LGBTQIA+.
„Mesajele din acest loc sunt o doză de speranţă, solidaritate, curaj şi dorinţă de a trăi într-o lume în care diversitatea este sărbătorită, incluziunea este un parametru standard, iar vocile comunităţii LGBTQ+ şi ale aliaţilor vin împreună pentru a transmite un mesaj comun. Lasă şi tu astăzi un mesaj prin care să le transmiţi că eşti alături de ei, că nu sunt singuri şi că pot găsi peste tot aliaţi de încredere”, este îndemnul postat pe site.
Până la ora 19,00, peste 2.600 de „aliaţi” au lăsat mesaje de susţinere pentru comunitatea LGBTQIA+.
„An de an, comunitatea LGBTQIA+ din România iese în stradă pentru a-şi celebra identitatea, pentru a-şi face vocea auzită şi pentru a-şi revendica dreptul la o viaţă demnă. Anul acesta, persoanele queer sunt invitate să se alăture marşului însoţite de oamenii pe care-i iubesc, pentru a arăta lumii întregi frumuseţea diversităţii familiilor. Se anticipează că în 2023 va fi depăşit recordul de participanţi înregistrat la ediţia anterioară, când peste 15.000 de persoane au răspuns pozitiv invitaţiei de a se alătura marşului diversităţii”, precizează Asociaţia ACCEPT, într-un comunicat.