Politică

Podul de la Brăila rămâne „muzeu” la final de an

Podul peste Dunăre de la Brăila ar putea fi gata în decembrie, dar nu va putea fi deschis. Japonezii de la IHI ar putea finaliza podul, însă lucrările ce țin de infrastructura rutieră au întârzieri și sunt șanse mici ca italienii de la WeBuild (ex-Astaldi) să termine minimul necesar la timp pentru o inaugurare. Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a început să-și pregătească terenul să poată da vina pe constructor, deși mare parte din responsabilitatea întârzierilor este în cârca autorităților de la drumuri.

Deși se vorbește de ani de zile de „pericolul” ca Podul de la Brăila să rămână doar un „muzeu” în aer liber din cauza nefinalizării în timp util a lucrărilor la drumurile de acces, autoritățile de la Transporturi au dat mereu asigurări că nu vom trăi un astfel de scenariu și că podul va fi dat în trafic la final de 2022.

Acum, însă, lucrurile nu mai sunt așa clare. În urmă cu o săptămână un secretar de stat din Transporturi făcea „o vizită neanunțată” pe șantier și se arăta sceptic de inaugurare până la final de an: stadiu lucrărilor și mobilizarea „nu confirmă susținerile repetate ale asocierii de antreprenori cu privire la finalizarea lucrărilor în luna decembrie”.

Lucrările la Podul de la Brăila, întârziate nepermis de mult din vina autorităților

Contractul pentru Podul de la Brăila, inclusiv cei 22 de kilometri de drum de legătură a fost semnat în ianuarie 2018 și prevedea 12 luni pentru proiectare și 36 de luni pentru execuție.

Dar în buna tradiție a statului român de a-și băga singur bețe-n roate, o componentă esențială a fost tărăgănată nepermis de mult:

  • Licitațiile pentru lucrările de relocare a utilităților au fost lansate practic după semnarea contractului, ba au și fost anulate și reluate unele dintre ele și, efectiv, au împins intrarea în șantier a constructorului cu mai bine de doi ani de zile, o decalare a termenelor care a dat peste cap orice organizare.

Drumurile de legătură, vitale pentru deschiderea traficului, au primit „undă verde” abia în 2021

Când a preluat mandatul la Transporturi, Cătălin Drulă recunoștea că Podul de la Brăila va rămâne „un muzeu”, dar că încearcă remedierea problemelor și accelerarea lucrărilor. În martie, respectiv mai 2021, CNAIR elibera autorizațiile de construire pentru 21 de kilometri (cea mai mare parte) din drumuri, moment de la care ar trebui să curgă un termen de circa 24 de luni pentru realizarea drumurilor.

Practic, constructorul se află acum în termenii contractuali, chiar dacă nu termină lucrările necesare pentru o inaugurare în decembrie 2022. (deși și aici există o discuție privind ce extensii sunt sau nu aprobate de inginerul consultant, dacă termenul întreg curge de la predarea amplasamentului complet – ultimii zeci de metri fiind predați abia anul acesta șamd.)

Pe de altă parte, lucrările de drumuri necesare pentru o deschidere în decembrie 2022 nu sunt atât de complicate încât un constructor de anvergura WeBuild să nu le fi putut termina la timp. Cu o mobilizare mai bună în teren, poate și cu un dialog mai constructiv cu autorități încât să nu se blocheze totul în negocieri și solicitări, am fi putut discuta azi despre o deschidere garantată a traficului peste două luni de acum.

Chiar și-așa însă, întârzierile provocate de statul român cu relocările de utilități, predarea amplasamentului și eliberarea autorizațiilor au fost decisive pentru scenariul „muzeului” de peste Dunăre.

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button