Știrile 60m.RO

PNL și-a schimbat „penalii” din fruntea Parlamentului cu alții noi. Problemele rămân aceleași

Liberalii au făcut rocada la conducerea Parlamentului, dar schimbarea seamănă mai degrabă cu o rotire de scaune între personaje la fel de contestate. Raluca Turcan, prinsă într-un scandal cu tezaurul dacic, a fost aruncată la margine. În locul ei vine Adrian Cozma, care poartă în cârcă un dosar penal pentru folosirea unui copil în campanie electorală. La Senat, înlocuirea Luciei Rusu cu Mihai Cotet nu aduce nimic spectaculos, în afară de aceeași lipsă de credibilitate.

Partidul Național Liberal și-a făcut curățenie la vârf doar la nivel de vitrină. În realitate, ceea ce s-a întâmplat în Parlament seamănă cu o schimbare de fețe, nu de metehne.

La Camera Deputaților, Raluca Turcan, o veșnică supraviețuitoare a politicii românești, a pierdut funcția de vicepreședinte. În dreptul numelui ei nu există un dosar penal confirmat, dar a rămas cu eticheta unui denunț depus la Parchetul General privind presupusa scoatere ilegală din țară a unor piese din tezaurul dacic. Oricât ar încerca să o cosmetizeze, scandalul rămâne.

Problema e înlocuitorul: Adrian Cozma, promovat ca un liberal de „nouă generație”, dar deja cu un dosar penal în lucru. În campania din 2024, a folosit un copil minor pentru a împărți pliante electorale – un gest interzis de lege și sancționat de Biroul Electoral, care a trimis cazul direct la Poliție. Cu alte cuvinte, Parlamentul a trecut de la o vicepreședintă cu denunțuri pe nume, la un vicepreședinte cu dosar penal clar deschis.

La Senat, circul a continuat. Lucia Rusu a fost înlocuită de Mihai Cotet, un nume necunoscut publicului larg, dar împins în față ca să bifeze „schimbarea”. În realitate, nu există niciun câștig de imagine: doar o altă piesă pe tabla de șah a partidului, un politician de umplutură.

Așadar, în loc să-și spele imaginea, PNL a reușit să-și adâncească ridicolul: îi dă la o parte pe cei contestați și îi aduce în prim-plan pe alții cu probleme similare sau chiar mai grave. De la „penali vechi” la „penali noi”, partidul demonstrează că nu poate scăpa de balastul propriei clientele.

Cimpoi Adrian

Adrian Cimpoi este jurnalist și redactor în cadrul publicației 60m.ro.Este absolvent al Universității din București și are experiență în presa online și televiziune. În cadrul 60m.ro urmărește în principal subiecte din domeniul politic, administrație publică, actualitate și societate.Domenii editoriale: Politică, administrație, societate, actualitate.Publicație: 60m.ro Grup media: 60M Media GroupContact editorial: [email protected]

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button