Deficitul bugetar a urcat la 5,18% din PIB, după primele opt luni din 2020

Deficitul bugetar a urcat la 5,18% din PIB după primele opt luni ale acestui an, respectiv 54,77 miliarde de lei, de la 4,7% din PIB, sau 49,68 miliarde de lei în perioada similară a anului trecut.
„Execuţia bugetului general consolidat în primele opt luni ale anului 2020 a înregistrat un deficit de 54,77 miliarde de lei (5,18% din PIB), din care mai mult de jumătate este rezultat din măsurile de combatere a crizei cauzate de epidemia COVID-19. Sume în valoare de 31,17 miliarde de lei (2,95% din PIB) au fost lăsate în mediul economic prin facilităţile fiscale, investiţii şi cheltuieli excepţionale adoptate pentru combaterea efectelor epidemiei de COVID-19”, precizează Ministerul Finanţelor Publice, care a publicat luni datele privind execuţia bugetară la opt luni.
În primele opt luni ale anului trecut, execuţia bugetară indica un deficit de 21,9 miliarde lei, respectiv 2,1% din PIB.
Potrivit estimărilor oficiale, deficitul bugetar va urca la 8,6% din PIB în acest an, cinci puncte procentuale fiind legate direct de perioada de criză prin care trece România.
- Amica lui Sebastian Burduja, Corina Tarniță, profesoară la Princeton, apare în e-mail-urile lui Epstein
Amica lui Sebastian Burduja, Corina Tarniță, profesoară la Princeton, apare în e-mail-urile lui Epstein (documentele pot fi consultate AICI). Fostul ministru o menționează într-o postare de pe Facebook, din noiembrie 2022: „Și n-am să uit că la prima ediție a Galei Studenților Români din Străinătate urca pe scenă Corina Tarniță, un cercetător român strălucit, care a povestit că … - Sinecuristul Daniel Constantin a fost numit oficial de premierul Ilie Bolojan la conducerea ARICE. Propunerea a fost făcută de BPN al PNL
Daniel Constantin a fost numit oficial în funcția de președinte, cu rang de secretar de stat, al Agenția Română pentru Investiții și Comerț Exterior (ARICE), potrivit unei decizii publicate în Monitorul Oficial din 30 ianuarie 2026. Decizia este semnată de prim-ministrul Ilie Bolojan și prevede că numirea intră în vigoare la data publicării actului normativ. … - Daniel Băluță trimite acasă trei trădători, lideri de filiale PSD
După ce au umplut Bucureștiul că e bolnav și că nu mai are putere de contrareacție față de adversarul său Ciprian Ciucu, liderul PSD București Daniel Băluță trimite acasă vechea conducere a trei filiale, care a pactizat cu dușmanul. Dacă în Parlament, Opoziția nu reușește să blocheze nicio lege promovată de Bolojan & comp, zilele … - Revoltă generală în secuime. Maghiarii s-au săturat de trădătorii din UDMR
Peste două mii de persoane au participat, sâmbătă, la Miercurea-Ciuc, la un protest față de creşterea taxelor şi impozitelor locale, eliminarea facilităţilor fiscale şi deciziile politice considerate injuste. În ciuda temperaturii scăzute, oamenii s-au adunat pe platoul din centrului municipiului şi au scandat lozinci împotriva UDMR, a primarului Korodi Attila şi i-au acuzat pe politicieni că nu le … - Marius Lulea: Prăbușirea sistemului energetic din Republica Moldova arată că Unirea românilor este rânduiala firească
Sistemul energetic din Republica Moldova a cedat, așa cum multe lucruri au cedat dincolo de Prut, dar și aici. Însă nu a cedat dragostea de țară, păstrată cu credință și nădejde. Românii trebuie să fie uniți atât în vremuri bune, cât și în vremuri grele, iar de la nașterea statului român, în 1859, principalul obiectiv …