Economie

Planul SAFE al României, aprobat la nivel european. Peste 16 miliarde de euro în joc

Mihai Jurca, șeful Cancelariei Prim-Ministrului, a anunțat vineri că România a primit din partea Comisiei Europene contractul-cadru pentru finanțarea prin programul SAFE, în valoare de aproximativ 16,6 miliarde de euro. Acesta a mai adăugat că momentul marchează faptul că planul României este aprobat la nivel european și intră în linie dreaptă pentru implementare.

„După finalizarea procedurilor naționale și semnarea contractului, vom putea accesa rapid un avans de 15%, esențial pentru demararea investițiilor. În calitate de coordonator al aplicației României în programul SAFE, am lucrat împreună cu instituțiile implicate pentru a ajunge în această etapă și pentru a avea proiecte mature, clare și aliniate cu obiectivele europene”, a mai precizat Mihai Jurca.

Este vorba despre investiții strategice în înzestrarea Armatei, infrastructură critică și securitate, dar și despre dezvoltarea industriei naționale de apărare, susține șeful Cancelariei lui Ilie Bolojan.

„Pașii următori:

1. Semnarea acordului de împrumut;
2. Aprobarea programelor în Parlament;
3. Semnarea contractelor individuale (doar pentru România) până la 31 mai;
4. Semnarea contractelor comune de achiziție (Romania și alte state membre) până la finalul lunii iunie (termen care depinde și de ministerele din statele membre partenere).

Dorim că în toamnă să înceapă producția tuturor programelor altfel încât să le avem lucrate până în 2030”, a completat Mihai Jurca.

Acesta mai spune că din totalul celor 16,6 miliarde euro estimează că peste 50% din bani vor rămâne în România.

Cimpoi Adrian

Adrian Cimpoi este jurnalist și redactor în cadrul publicației 60m.ro.Este absolvent al Universității din București și are experiență în presa online și televiziune. În cadrul 60m.ro urmărește în principal subiecte din domeniul politic, administrație publică, actualitate și societate.Domenii editoriale: Politică, administrație, societate, actualitate.Publicație: 60m.ro Grup media: 60M Media GroupContact editorial: [email protected]

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button