Politică

Planul lui George Simion face valuri în cea mai mare industrie

După cum redacția noastră a anunțat încă de luni, Planul electoral propus de liderul AUR pentru candidatura la președinție face valuri nu doar în societate, ci și în industria construcțiilor. Dacă mulți dintre români, mai ales cei tineri, se confruntă cu dificultatea accesului la locuință proprie – într-o țară unde proprietatea casei este un obicei larg răspândit – din cauza dobânzilor prohibitive, propunerile anunțate de George Simion ar impacta și industria imobiliară.

Având în vedere că Statul nu are expertiza și resursele necesare pentru edificarea propriu-zisă a locuințelor, surse din rândul dezvoltatorilor ar aprecia mai ales perspectiva deblocării acestui sector, grav afectat mai ales în Capitală. În documentul lansat dezbaterii de candidatul AUR se precizează: „Ele vor fi amplasate în imediata apropiere a oraşelor mari parţial suprasaturate urbanistic, cu toată infrastructura aferentă, cu utilităţile necesare la o capacitate corelată cu consumurile.

Dotările acestor ansambluri vor fi în raport direct cu numărul populaţiei +20%, pentru a avea acoperit în timp un grad de creştere organică a ansamblurilor. Totodată, în aceste zone vor fi grădiniţe, şcoli, cabinete medicale, spaţii comerciale, malluri şi clădiri de birouri”. Astfel, infrastructura socială, de învățământ, sănătate și utilități, de care administrația este responsabilă, ar trebui să susțină investițiile noilor dezvoltări, spre deosebire de situația din prezent.

Prețurile accesibile ar afecta profitul companiilor din domeniu, fiind însă compensate de predictibilitatea proiectelor derulate, care astăzi este inexistentă, mai ales în Capitală. Subvenționarea parțială a creditelor ar asigura direcționarea banilor de la buget în susținerea economiei pe orizontală și a multiplicării valorii investițiilor, câtă vreme ar angrena forță de muncă locală, furnizori de materiale și de servicii conexe. În plus, existența facilităților educaționale și sanitare în noile complexe ar putea scădea nivelul de poluare în orașe, prin reducerea traficului.

În București, de pildă, suspendarea documentațiilor urbanistice inițiată de Nicușor Dan și alianța PNL-USR-PMP a condus la un exod al construcțiilor către localitățile limitrofe, în timp ce locurile de muncă, școlile și spitalele au rămas în marele oraș. Această situație îi obligă pe cei mutați în Ilfov să folosească mașinile proprii pe distanțe mai lungi, atât pentru a ajunge la serviciu, dar și pentru a duce copiii la școală sau alte activități, aglomerând infrastructura stradală, și așa blocată de zeci de șantiere, dar contribuind și la creșterea poluării. „Orașul de 15 minute” a devenit o utopie în Capitala de unde marii investitori încep să plece tocmai din cauza lipsei de predictibilitate.

O altă promisiune din inițiativa anunțată de George Simion vizează creditele ipotecare aflate în derulare: „Cei mai mulți dintre cetățenii care au contractat credite ipotecare/imobiliare de la băncile din România se află în continuare sub presiunea rambursării sumelor datorate către băncile creditoare, din cauza creșterii necontrolate a ratei dobânzilor atrase de respectivele credite, dobânzi care conduc la sume lunare de restituit mult prea mari pentru posibilitățile acestor cetățeni. […]

Oferind persoanelor care au deja un credit ipotecar/imobiliar, un pachet de refinanțare pentru sume cuprinse între 35 000 euro și 70 000 euro (în funcție de numărul de camere și suprafața apartamentului), astfel încât sumele de rambursat lunar către bănci să descrească substanțial.”

O astfel de soluție ar reduce costurile unei familii cu plata ratelor, sumele rămase disponibile putând merge în consumul generator de valoare adăugată.

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button