Peste 343.000 de euro, ascunși în microbuzul unui ucrainean urmărit internațional

Polițiștii de frontieră din Giurgiu au descoperit 343.700 de euro, ascunși în compartimente special amenajate într-un microbuz. Șoferul microbuzului, un cetățean ucrainean, era căutat de autoritățile din Ucraina în vederea arestării.
„În data de 10 iunie 2026, în jurul orei 15.50, polițiștii de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieă Dolj, în cooperare cu lucrători din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Calafat, au desfășurat acțiuni de tip BLITZ, pe DN 56 – în proximitatea stației de taxare a podului Calafat-Vidin. Astfel, au oprit pentru control un microbuz înmatriculat în România, la volanul căruia se afla un cetățean ucrainean în vârstă de 45 de ani, care circula pe ruta România- Bulgaria.
În urma verificărilor efectuate în bazele de date, s-a constatat că pe numele șoferului era activă o alertă emisă de autoritățile din Ucraina, respectiv era emis un mandat de arestare. În cadrul cercetărilor, polițiștii de frontieră au efectuat un control amănunțit asupra autovehiculului, descoperind 343.700 de euro, ascunși atât în interiorul microbuzului sub elemente de caroserie, cât și în exteriorul acestuia, sub bandourile laterale”, a transmis Poliția de Frontieră.
Întreaga sumă a fost ridicată în vederea continuării cercetărilor, iar autovehiculul a fost indisponibilizat. În cauză a fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de spălare a banilor, cercetările fiind desfășurate sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj.
Cetățeanul ucrainean a fost predat lucrătorilor din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dolj , în vederea continuării procedurilor legale.