Internațional

Peskov anunță că UE rămâne sclavă, dar schimbă stăpânul: A trecut de la dependența de Rusia, la cea de SUA

Europa pur și simplu trece de la dependența de gazul rusesc la dependența de gazul natural lichefiat (LNG) din Statele Unite, a declarat duminică purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, citat de agenția rusă de presă RIA.

Țările Uniunii Europene au purtat negocieri de urgență sâmbătă, în încercarea de a alinia un acord de plafonare a prețurilor la reuniunea miniștrilor energiei care va avea loc marţi, 13 decembrie, dar statele rămân divizate în privința planului. Dmitri Peskov a calificat drept „absurdă” și „frenetică” dorința europeană de a se debarasa de dependența de gazul rusesc, scrie Rador.

„Au schimbat dependența de Rusia cu dependența de gazul natural lichefiat american”, a spus Dimitr Peskov, citat de RIA la televiziunea de stat, precizând că dependența este aceeași, doar că are „mult mai puțină reciprocitate”. „Și acum, când europenii pierd miliarde de euro în fiecare zi, Washingtonul câștigă deja aceste miliarde de dolari”, a subliniat Dmitri Peskov.

Cimpoi Adrian

Adrian Cimpoi este jurnalist și redactor în cadrul publicației 60m.ro.Este absolvent al Universității din București și are experiență în presa online și televiziune. În cadrul 60m.ro urmărește în principal subiecte din domeniul politic, administrație publică, actualitate și societate.Domenii editoriale: Politică, administrație, societate, actualitate.Publicație: 60m.ro Grup media: 60M Media GroupContact editorial: [email protected]

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button