Persoanele care hrănesc urșii vor fi amendate

Costel Alexe, Ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, a declarat luni că în urma discuțiilor avute cu Ministerul de Interne și autoritățile publice locale și centrale, s-a ajuns la concluzia ca persoanele care hrănesc urșii să fie amendate.
„Am avut discuţii cu cei de la Ministerul de Interne şi cu cei de la toate autorităţile publice locale şi centrale care pot să sancţioneze astfel de comportamente. (…) În momentul de faţă, suntem în situaţia în care toţi cei care hrănesc ursul la marginea drumului să primească amendă”, a avertizat Alexe.
Tot mai multe persoane se opresc să hrănească urșii de pe marginea șoselei, punându-se în pericol pentru a face poză cu ei.
„Pentru că am avut acest caz de emoţie publică săptămâna trecută, vreau să spun un lucru şi lansez un apel către populaţie. Venind ieri spre Braşov, am văzut cozi de maşini şi în faţa fiecăreia era câte un urs. Fac un apel la populaţie şi sper să înţeleagă: ursul este un animal sălbatic, şi nu de companie. Dacă vom considera că hrănind un urs îi facem un bine, fals! Facem cel mai mare rău cu putinţă acelui exemplar sau specii. Odată hrănit de om, să nu ne imaginăm că se va întoarce în munte, să-şi caute hrana. (…) Indiferent cât de prietenos poate părea, este un animal sălbatic şi poate face victime. (…) Am văzut pe reţelele de socializare – şi nu aş vrea să jignesc vreun conaţional al meu, dar are IQ-ul zero – cum privea spre urs în timp ce-l hrănea”, a mai spus ministrul, fiind citat de agerpres.ro.
- Bucureștiul, sub alertă de furtuni. Se anunță vijelii de 60 km/h și grindină

- Cod galben de instabilitate atmosferică și averse cantitative în mai multe județe din țară

- Anglia și Argentina vor în semifinale. Meciurile zilei de la Cupa Mondială de fotbal

- Rusia a ajuns să importe carburanți pe măsură ce dronele ucrainene fac ravagii în rafinăriile sale – Zelenski a înființat un comandament special pentru atacuri la mare distanță

- Cum ascund infractorii Bociu și Barna focarele de pestă din județul Timiș. Oierii cer cătușe pentru dezastrul național





