Politică

Pe Sorin Grindeanu îl pot aresta oricând, dar îl țin pe post de marionetă în fruntea PSD

Sorin Grindeanu, actual lider al PSD și fost ministru al Transporturilor, este vizat de mai multe anchete de amploare privind fapte grave de corupție. Deși ar putea fi reținut în orice clipă, este menținut strategic în fruntea Partidului Social Democrat – o piesă convenabilă pentru „statul paralel” care controlează din umbră scena politică.

Un raport finalizat de Curtea de Conturi în 2025 scoate la iveală o licitație cu iz penal pentru modernizarea Aeroportului Mihail Kogălniceanu, atribuită unei asocieri de firme care nu a prezentat documente autentice care să dovedească experiența cerută de lege. Plenul Curții de Conturi a decis în februarie 2025 sesizarea Parchetului European (EPPO), iar surse apropiate anchetei indică un prejudiciu estimat la 5 milioane de euro, însoțit de o mită de 3 milioane de euro care ar fi fost încasată chiar de Sorin Grindeanu.

Și nu este singurul dosar care îl vizează. Grindeanu este menționat și într-o anchetă privind modernizarea Aeroportului Timișoara, dar și în acordarea unor licențe de zbor pentru o companie aviatică din Republica Moldova, într-un context lipsit de transparență, unde favorurile politice au bătut regulamentele aviatice.

Cu toate aceste suspiciuni și sesizări penale, Grindeanu nu doar că nu este anchetat public, dar este ținut într-o funcție-cheie în fruntea PSD. Surse politice vorbesc despre o „toleranță strategică” față de faptele sale, în schimbul obedienței față de cercuri de putere oculte.

Sorin Grindeanu o piesă de șah în mâinile unor forțe care controlează justiția și politica. Faptele din dosare, sesizările oficiale și lipsa unei reacții a procurorilor ridică semne de întrebare grave despre dublul standard aplicat în România în fața legii.

Până când justiția va acționa independent și imparțial, marionetele vor continua să decidă în locul cetățenilor. Momentan magistrații se luptă pentru pensii speciale, privilegii și protejarea mafiei de partid și de stat.

Cimpoi Adrian

Adrian Cimpoi este jurnalist și redactor în cadrul publicației 60m.ro.Este absolvent al Universității din București și are experiență în presa online și televiziune. În cadrul 60m.ro urmărește în principal subiecte din domeniul politic, administrație publică, actualitate și societate.Domenii editoriale: Politică, administrație, societate, actualitate.Publicație: 60m.ro Grup media: 60M Media GroupContact editorial: [email protected]

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button