Zeci de arestări la Berlin în timpul protestelor împotriva restricţiilor antiepidemice

Poliţia germană a arestat sâmbătă circa 60 de protestatari care au luat parte la mai multe manifestaţii desfăşurate la Berlin împotriva restricţiilor instituite pentru combaterea epidemiei de COVID-19, potrivit ziarului Tagesspiegel, citat de Reuters.
Persoanele reţinute au încălcat dispoziţiile oficiale menite să prevină răspândirea noului coronavirus şi unii dintre ei au atacat forţele de ordine, afirmă un purtător de cuvânt al poliţiei. Doi poliţişti au fost uşor răniţi.
Protestele împotriva măsurilor despre care cancelarul Angela Merkel insistă că sunt necesare pentru oprirea epidemiei au devenit tot mai vocale în Germania şi manifestanţii au ieşit sâmbătă pe străzile Berlinului în al treilea weekend la rând.
Într-un mesaj transmis mai devreme în aceeaşi zi, Angela Merkel a subliniat din nou că pentru combaterea acestei epidemii este necesară respectarea regulilor de distanţare socială, adăugând că în acelaşi timp înţelege preocupările unora cu privire la respectarea drepturilor omului. Restricţiile au fost necesare pentru a preveni suprasolicitarea sistemului medical cu un număr foarte mare de cazuri grave, ceea ce până în prezent s-a reuşit, a explicat şefa guvernului de la Berlin.
Numărul cazurilor de COVID-19 confirmate în Germania a crescut sâmbătă cu încă 638, ajungând la un total de 177.850, dintre care 8.216 decese.
Sursa: www.agerpres.ro
- Marius Lulea prevestește finalul Guvernului Bolojan în ianuarie: „Va fi aruncat la coșul de gunoi. PSD va depune moțiune”
Marius Lulea, prim-vicepreședinte AUR, a vorbit la Interviurile Adevărul despre posibilitatea demiterii Cabinetului Bolojan prin moțiune de cenzură la începutul anului viitor. Reprezentantul AUR este de părere că moțiunea de cenzură va fi depusă chiar de PSD, dacă nu o va face AUR. Marius Lulea estimează că viața Cabinetului Bolojan mai are doar câteva luni. … - Cine este Daniel Băluță, candidatul PSD la Primăria București la alegerile din 7 decembrie 2025
Daniel Băluță, 48 de ani, primarul sectorului 4, este candidatul partidului condus de Sorin Grindeanu pentru alegerile la Primăria Capitalei, care vor avea loc pe 7 decembrie. El a fost numit recent președintele PSD București, dar și vicepreședinte al PSD. Ce studii are Daniel Băluță Primarul sectorului 4 s-a născut în București, a terminat în … - Averea stufoasă a lui Ciprian Ciucu ridică semne de întrebare în cursa pentru Primăria Capitalei
Declarația de avere din 2024 arată că Ciprian Ciucu și-a consolidat constant portofoliul imobiliar, conturile bancare, fondurile de investiții și veniturile, în timp ce acumulează funcții și acordă împrumuturi importante partidului și persoanelor fizice. Dimensiunea situației financiare contrastează puternic cu realitatea majorității contribuabililor. Potrivit declarației de avere completate în 2024, Ciprian Ciucu deține alături de … - Investitorii fug din România: Haier vinde fabrica din Ploiești pe fondul eșecurilor Guvernului Bolojan și ale președintelui Nicușor Dan
Retragerea producătorului chinez Haier din România expune incapacitatea Guvernului Bolojan și lipsa de implicare a președintelui Nicușor Dan în protejarea investițiilor industriale. Instabilitatea economică și lipsa de viziune determină tot mai multe companii să plece din țară. Decizia Haier de a renunța la fabrica din Ploiești, investiție evaluată la 70 de milioane de euro, reprezintă … - România fără scut: consecințele ruperii relației strategice cu Statele Unite
Retragerea treptată a sprijinului american și răcirea dialogului politic ar putea lăsa România expusă în fața amenințărilor militare, economice și energetice din regiune. Experții avertizează că pierderea parteneriatului cu Washingtonul ar produce efecte în lanț asupra securității naționale, investițiilor și influenței diplomatice. Deteriorarea relației strategice cu Statele Unite, cel mai important aliat militar al României … - După ce a fost pus în dificultate de Donald Trump, Moșteanu încearcă disperat să caute sprijinul lui Emmanuel Macron
După controversa stârnită de anunțul privind retragerea parțială a unor trupe americane, ministrul Apărării, Ionuț Moșteanu, încearcă să obțină un sprijin mai solid din partea președintelui Emmanuel Macron. Oficialul român are programată astăzi o întâlnire cu omoloaga sa din Franța, la baza militară de la Cincu. Ministrul Apărării Naționale, Liviu-Ionuț Moșteanu, va avea joi, 30 … - Nicușor Dan – prăbușirea unui președinte: de la speranța schimbării la sub 10% încredere
Nicușor Dan, un președinte terminat după doar șase luni de mandat: sub 10% încredere publică Fostul primar al Capitalei și actual președinte al României, Nicușor Dan, trece printr-o prăbușire politică fulgerătoare. La doar șase luni de la instalarea în funcție, noul președinte a ajuns la un nivel de încredere de sub 10%, potrivit ultimelor sondaje. … - Hunedoara, transformată în ruină industrială: închiderea combinatului lasă România mai vulnerabilă ca niciodată
Decizia ArcelorMittal de a închide definitiv combinatul siderurgic din Hunedoara lovește puternic piața internă, dependența de importuri urmând să crească, iar securitatea economică a României este grav pusă sub semnul întrebării. Pe lângă efectele sociale dramatice, decizia ar putea genera o reacție în lanț în industria metalurgică. Combinatul siderurgic din Hunedoara, odinioară un colos al … - Noiembrie aduce lovituri dure pentru români: Guvernul Bolojan pregătește noi tăieri și investiții blocate
În noiembrie, premierul Ilie Bolojan anunță un nou val de măsuri brutale pentru reducerea cheltuielilor statului și amânarea investițiilor, într-o tentativă disperată de a controla deficitul. Executivul promite credibilitate în fața Bruxelles-ului, dar românii riscă să simtă mai mult ca oricând tăierile din noiembrie în buzunarele lor. În noiembrie, Guvernul pare hotărât să forțeze măsuri … - Controverse în jurul administrației lui Ciprian Ciucu: promisiuni întârziate și scandaluri interne
Primarul sectorului 6, Ciprian Ciucu, se confruntă cu tot mai multe critici din partea locuitorilor și a opoziției, care acuză întârzieri la proiectele strategice, gestionarea deficitară a banilor publici și scandaluri interne din PNL. În ciuda unei imagini publice moderat pro-europene, rezultatele din teren ridică semne de întrebare. Locuitorii Sectorului 6 reclamă întârzieri majore la …