Papahagi: în multe universități occidentale s-a impus de câteva decenii o ideologie stângistă radicală

Fără îndoială, în multe universități occidentale s-a impus de câteva decenii o ideologie stângistă radicală, care întreține o retorică a resentimentului față de canonul literar occidental și față de marile figuri ale civilizației noastre, alături de un revizionism istoric (rescrierea sau condamnarea unor fapte și aspecte istorice în lumina ideologiei „progresiste”, în loc de înțelegerea lor).

Nu o spun eu, sau Horia-Roman Patapievici, sau Paul Dragos Aligica, profesor la Washington, ci au scris despre aceasta mari profesori ai universităților americane și intelectuali de vârf, cum ar fi:

Allan Bloom (d. 1992, fost Profesor la University of Chicago), în The Closing of the American Mind (New York, 1987);

Roger Kimball, în Tenured Radicals. How Politics Has Corrupted Our Higher Education (Chicago, 1990);

Harold Bloom (d. 2019, fost Sterling Professor of Humanities la Yale), în The Western Canon (New York, 1994);

Anthony Kronman (fost decan al Yale Law School), în Why Our Colleges and Universities Have Given Up on the Meaning of Life (New Haven/Londra, 2007) și The Assault on American Excellence (New York, 2019).

Rezultatul este cultivarea printre profesori și studenți a unui radicalism anticapitalist, antioccidental, al urii de sine și al utopismului marxist, care au nenorocit deja Europa de Est între 1917/1947 – 1989/1991.

Este deci legitimă discuția despre libera căutare a adevărului în universități și despre lipsa partizanatului ideologic în cadrul cursurilor universitare, care trebuie să cultive spiritul critic, nu să îndoctrineze tinerii.

Sigur, sunt greșite sau stângace tentativele de legiferare a ce se poate discuta în universități (deși propaganda politică și promovarea ideologiilor totalitare sunt interzise prin lege), așa cum sunt grăbite luările de poziție în apărarea unui învățământ devenit ideologic.

Îmi doresc ca mediul universitar românesc să nu păcătuiască prin mimetism lipsit de discernământ, permițând învățământului politic (neo-/sexo-)marxist să revină pe ușa din dos în universitățile de unde învățământul politic marxist a fost expulzat în decembrie 1989, sau chiar impunându-l ca doctrină oficială (umanistă, „progresistă”, deci dezirabilă prin definiție).

Discernământul modernizării și al occidentalizării universităților presupune, cred eu, respingerea terorismului intelectual al vulgatei „progresiste” (de fapt, marxiste), care vede peste tot conflict de clase/rase/sexe și produce radicalism revoluționar.

Universitatea românească este în prezent un spațiu tolerant și liber, spre deosebire de multe universități occidentale, unde profesorii care nu se pliază voluntar pe consensul progresist sunt hărțuiți și marginalizați de studenți, colegi și conducere.

În ce mă privește, am decis să admir doar performanța intelectuală, publicațiile adesea admirabile, bibliotecile și dotările perfecte, sau standardele academice înalte ale marilor universități occidentale, nu și ideologia stângistă care s-a impus în prea multe dintre acestea.

Firește, sexualitatea, scrierile femeilor, literaturile extra-europene, ca să mă opresc la câteva exemple, pot și trebuie să fie studiate în universități. Ce devine ilegitim este instrumentalizarea ideologică a acestora în sensul revizionismului istoric, al resentimentului față de o categorie de persoane și personalități (vii sau moarte), sau al unei revoluții „progresiste” permanente, asortate cu terorism intelectual și înfierarea celor care nu se pliază ideologic.

Să rămânem deci pe terenul sigur și onorabil al științei, deschiși (critic și sceptic) spre orice, dar să nu cădem în militantism ideologic în cursurile noastre!

Fără îndoială, în multe universități occidentale s-a impus de câteva decenii o ideologie stângistă radicală, care…

Publicată de Adrian Papahagi pe Joi, 18 iunie 2020
%d blogeri au apreciat: