Politică

Omul VARANULUI, pus șef de Vîlceanu la CNAIR. Salariu de mii de euro

Dan Vîlceanu, ministru interimar al Transporturilor și mâna dreaptă a premierului Florin Cîțu, l-a numit în urmă cu o săptămână membru în consiliul de administrație al Companiei de Autostrăzi (CNAIR) pe Bogdan Pascu, care luni a fost și ales președintele CA. Apariția lui Pascu, unul dintre oamenii apropiați de Dan Voiculescu, este marcată pe site-ul CNAIR.

Pascu a mai fost dorit în Ministerul Transporturilor, pe post de consilier, și de secretarul de stat liberal Ionel Scrioșteanu, dar fostul ministrul Cătălin Drulă a refuzat semnarea documentelor de angajare.

Cine este Bogdan Pascu. Potrivit paginii sale de LinkedIn, Bogdan Pascu (fost vicepremier din partea Partidului Conservator în guvernul Tăriceanu) a condus în ultimii șase ani compania de proiectare și consultanță Consitrans, care are numeroase contracte cu Compania de Administrare a Infrastructurii, inclusiv pentru realizarea drumului expres Craiova – Pitești.

Bogdan Pascu a fost parlamentar din partea fostului Partid Conservator condus de Dan Voiculescu și a ocupat în 2006 și funcția de vicepremier în cabinetul condus de Călin Popescu – Tăriceanu. Bogdan Pascu a lucrat și la Antena 1 și Grivco, firme controlate de Dan Voiculescu.

Între 2012 și 2013 a lucrat în cadrul CNADNR (actuala CNAIR), în departamentul care se ocupa cu implementarea proiectelor cu finanțare externă, iar între 2012 și 2014 a condus Consiliul de Administrație al Autorității Metropolitane de Transport București.

În 2019, el a fost numit de premierul Viorica Dăncilă drept șef al Departamentului pentru dezvoltare, promovare şi monitorizarea proiectelor de investiţii în infrastructură, înființat de premierul de la acel moment cu rolul unui adevărat minister ”paralel” al Transporturilor.

Cea mai recentă declarație de interese a lui Bogdan Pascu, care datează din februarie 2021, arată că acesta a investit în acțiunile mai multor companii, majoritatea românești. Există și o excepție: a cumpărat 6550 de acțiuni ale gigantului energetic rus Gazprom, cu o valoare totală de 158.000 de lei.

CNAIR, ale cărei acțiuni sunt deținute de Ministerul Transporturilor, este una dintre cele mai mari companii românești cu capital de stat și gestionează marile proiecte de infrastructură rutieră dezvoltate de guvern.

După ce PNL a preluat Ministerul Transporturilor prin Dan Vîlceanu, a fost înlocuită din funcție atât directoarea generală Mariana Ioniță, cât și șeful Consiliului de Administrație.

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.
Back to top button