Procurorul din dosarul Hosu pleacă din DNA. Este nemulțumit de discuțiile privind concluziile puse în dosar

Procurorul Marian Gherman cere Consiliului Superior al Magistraturii să constate încetarea activității iîn cadrul DNA și continuarea la Parchetul Capitalei, potrivit ordinii de zi a ședinței Secției pentru procurori a CSM din 8 septembrie 2020.
Marian Gherman a fost procurorul de caz în dosarul Carpatica în care este judecat polițistul Dan Hosu, soțul șefei DIICOT, Giorgiana Hosu.
Potrivit unor surse judiciare, procurorul a fost nemulțumit de discuțiile din interiorul DNA privind concluziile pe care procurorul de ședință al DNA urma să le pună la ultimul termen al procesului. Potrivit acelorași surse, au existat opinii în cadrul DNA inclusiv în favoarea ideii ca procurorii să ceară achitarea inculpaților din dosar, în condițiile în care probele obținute de SRI pe mandat de siguranță națională (MSN) au fost anulate de instanță ca urmare a deciziilor CCR.
Până la urmă, procurorii DNA au pus concluzii de achitare doar pentru unul dintre inculpați, Ion Sorin Tatu, și au cerut condamnarea celorlați inculpați printre care soțul șefei DIICOT, polițistul Dan Hosu. Vezi detalii aici.
Chiar și așa, procurorul Gherman ar fi fost nemulțumit pentru că DNA a cerut achitarea lui Tatu.
Pe de altă parte, procurorul Gherman era luat în vizor de conducerea DNA după ce a încasat achitare în dosarul Rușanu, au explicat sursele G4Media.ro. Fostul șef al ASF, Dan Radu Rușanu, a fost achitat definitiv după ce a stat câteva luni în arest preventiv ca urmare a unui dosar întocmit de procurorul Marian Gherman.
Procurorul Gherman a activat și la DIICOT București, unde a instrumentat unul dintre dosarele lui Nuțu Cămătaru.
- Fariseul Velcescu! Deputatul AUR Bogdan Velcescu, „campionul” transparenței cu averea la secret
În politica românească, discursul despre transparență și integritate este adesea folosit ca o armă, însă faptele demonstrează uneori contrariul. Un exemplu clar de ipocrizie politică este cel al deputatului AUR de Argeș, Bogdan Velcescu. Deși s-a poziționat ca un critic fervent al secretizării averilor demnitarilor, propriile sale documente financiare zac neactualizate de aproape doi ani. … - Simion este păpușa celor de lângă el. Nu controlează, este controlat
Tot partidul și-a dat seama cine este și ce poate George Simion: foarte puțin. Și totuși, Simion rămâne important pentru cei din jurul lui. Nu pentru că ar reprezenta o mare valoare politică, ci pentru că, prin el, aceștia își păstrează funcțiile, privilegiile și posibilitatea de a-și face propriile jocuri. Simion crede că este stăpânul … - Ilie Bolojan se ține legat de scaunul de la Palatul Victoria. Grindeanu un idiot util al sistemului, fără majoritate și soluții pentru țară
România se află de patru luni într-un blocaj instituțional care frizează absurdul. Deși a fost demis oficial, Ilie Bolojan refuză să părăsească Palatul Victoria, agățându-se cu disperare de un scaun care, democratic vorbind, nu îi mai aparține. În tabăra opusă, spectacolul este la fel de dezolant: Partidul Social Democrat, deși a inițiat și a votat … - Pupă steagul sau scoate banii! AUR introduce patriotismul cu amendă
Românii disperați de prețuri, taxe, spitale, școli, pensii și un stat care funcționează numai din greșeală s-ar putea îndrepta masiv spre AUR, așteptând soluții coerente de guvernare. Iar AUR se pregătește serios pentru întâlnirea cu istoria: vrea să oblige oficialii să sărute drapelul. Cine nu pupă tricolorul scoate până la 10.000 de lei. Patriotismul se … - INSCOP: AUR se menține în fruntea preferințelor electorale
AUR se menține în fruntea preferințelor electorale cu aproape 40% dintre intențiile de vot, potrivit celui mai recent sondaj INSCOP, informează Rador Radio România. Formațiunea este urmată la mare distanță de PSD, cu 18% și de PNL, cu puțin peste 16%. USR ar obține 9% dintre voturi, iar UDMR 5,5%, SOS România și POT nu ar trece …




