un editorial de Octavian Știreanu
Ce frapează la prezența Laurei Codruța Kovesi prin țară este tupeul. Se răsfață la întrebările despre candidatura la președinție, dar deocamdată își vede de interese mai importante. Mai întâi își marchează noul teritoriu de putere prin vizite la tot ce înseamnă șefi în justiție. Asemenea luftinspectorilor de la MCV, i-a luat la rând pe ministrul Justiției, pe șefii CSM, procurorul general, președinta ÎCCJ, actualii șefi ai DNA – și retur. Cu ocazia asta, să vezi ce coincidență, a scăpat și de toate dosarele penale care-i erau atârnau cam inestetic și ignobil de piciorul ei de mare de șef peste parchetul continentului.
Plimbarea dnei Kovesi pe jos, pe Calea Victoriei, înconjurată de 4 agenți de pază trași la patru ace rămâne de pomină. Imaginile sunt virale pe rețelele sociale. Sunt unii care regretă că nu s-au aflat și ei atunci pe floașter, să respire același aer cu zerița Anticorupției.
Defilarea în pas de plimbare a „batalionului Anticorupția” prin centrul Capitalei seamănă cu acel „Noi suntem DNA!” cu care Kovesi își îndemna la luptă oastea lui Portocală. Este o jignire la adresa bucureștenilor și un afront adus unui oraș în care respectiva doamnă s-a aflat ani în șir în vârful unei puteri la care neam de neamul ei nici n-a visat. Este de acceptat ca o femeie într-o asemenea funcție să aibă nevoie de un aghiotant care să-i țină geanta. Dar ce-o fi avut în cap Kovesi de a dorit să vină la București cu ditamai escorta de 4 hăndrălăi? Că se află între sălbatici? Că-i sar în spinare corupții de pe Calea Victoriei? Sau că admiratorii de teapa lui Tapalagă, „Ceaușescu” Tiriplici ori Portocală îi țin calea s-o sufoce cu îmbrățișări de admirație?
Cred că nimic din toate astea. Kovesi a vrut doar să arate plebeilor de acasă cât de mare și de tare a ajuns ea pe planetă. Încât, dom^le, nu poate să meargă în concediu în țara sa natală decât păzită de mulți bodigarzi.
E-adevărat, pentru mintea unora, valoarea și puterea se măsoară după numărul bodigarzilor.
Kovesi a căpătat rapid reflexele mediocrilor care amușinează gustul gloriei. Odată cu extragerea ei din țară și plantarea într-o funcție barosană cu bani mulți, sentimentul grandorii din vremea când era șefă la DNA i s-a transformat într-o grandomanie de prost gust. Acum are opinii enciclopedice, dă sfaturi la copii, îi învață pe studenți (cum se scrie un doctorat, probabil), este sfătoasă, are acces la metafizic. Pentru cei cu praf de stele pe umeri, prea-plinul din burdihanul puterii trebuie înnobilat cu doctorate, cu frecări de oameni subțiri și lipiri de mediul academic, cu prefețe la cărți și cu interviuri savante la care mâțele să stea în coadă de admirație. Kovesi e un exemplu. George Maior altul Hellvig altul. Coldea altul.
Kovesi a trecut de stratosfera pământenilor. Se consideră o lumină, o salvatoare a nației – acum și a Europei, o zeiță a Anticorupției care crede că a sădit în sufletele românilor un altar de plecăciune și admirație. Ea este Slujirea însăși, cum ne învăța filozoful. Stă oricând la masă cu mai marii lumii, Europa e la pixul său, guvernele de peste tot tremură de frică să nu le prindă EPPO cu ocaua mică.
Pentru Kovesi, aceste inițiale ale procuraturii suprastatale au semnificația unui teritoriu personal. Ea vorbește despre „zona EPPO” – a țărilor care s-au afiliat la această invenție de inspirație cominternistă – ca despre o creație proprie trecută pe persoană fizică. Un fel de parohie exclusivistă la care statele trebuie să-și facă periodic o purificatoare spovedanie despre ce hoți au mai prins și cât de corupte sunt.
Zona EPPO, ne dă de înțeles dna Kovesi, e mai tare ca zona Euro ori ca zona Schengen. Bodigarzii la costum cu pistoale sub haină care o înconjurau peripatetici pe Calea Victoriei nu sunt decât simbolul banal al acestei aroganțe fără seamăn.
EPPO DĂ VIZE PE MUNCA ALTORAâ
Pentru a desluși despre ce vorba în propoziție, trebuie să reamintim ce este EPPO, cu ce se ocupă dna Kovesi și cum lucrează acest parchet. „Parchetul European (EPPO) va fi o instituție independentă însărcinată cu investigarea, urmărirea penală și aducerea în fața justiției a infracțiunilor împotriva bugetului UE, cum ar fi frauda, corupția sau frauda transfrontalieră cu TVA de peste 10 milioane de euro”, arăta un comunicat oficial de la Bruxelles privind rosturile acestei noi instituții suprastatale. Deci EPPO intră în acțiune doar pentru fraude transfrontaaliere la bugetul UE de la 10 mil euro în sus. Kovesi dorește să-și lărgească atribuțiile și bate pe la toate ușile să ceară puteri sporite. Voi reveni.
Până atunci, întrebarea care se pune este cum lucrează efectiv acest EPPO. Cum pot niște procurori care se lefăie la Luxemburg, scârța-scârța pe hârtie, să deruleze procedurile penale concrete care sunt prevăzute în orice cod penal din lumea democratică? În DNA-ul condus de dna Kovesi, se ancheta cu cătușele pe masă și televiziunile la ușă. Și la Luxemburg o fi la fel?
Parchetul european funcționează ca o instituție suprastatală de viză și control, neprevăzută în tratatele fondatoare ale UE. Pe scurt, EPPO se folosește de munca procurorilor din țările afiliate.
Conducerea EPPO obligă statele care au aderat la „zona EPPO” să trimită la sediul parchetului din Luxemburg toate dosarele întocmite în țările respective pentru fraude cu fonduri europene şi evaziune la plata TVA cu prejudiciu mai mare de 10 milioane de euro. La fel cum proceda și când conducea DNA, Kovesi își face plan de dosare.Ea estima că EPPO va prelua 3.000 de dosare din cele 22 de state europene. România urma să cinstească masa cu 250 de dosare. Mai e mult până departe.
Șefa EPPO a explicat cu gurița ei ce se va întâmpla după ce dosarele din diverse țări ajung sub pază la Parchetul cu sediul la Luxembuirg: „Fiecare dosar va fi supravegheat de o Cameră Permanentă. Asta înseamnă că trei procurori europeni din trei state diferite vor supraveghea dosarul, vor putea da instrucţiuni procurorului de caz şi vor putea decide asupra celor mai importante măsuri în caz: trimiterea în judecată, aplicarea unei proceduri simplificate sau închiderea dosarului. Astfel este eliminată orice interferenţă din partea autorităţilor naţionale”.
Adică trei procurori din state diferite îi vor dicta procurorului de caz din țara de unde provine dosarul soluția pe care trebuie s-o dea în dosarul respectiv. În România sunt 6 pocurori subordonați EPPO care supraveghează mișcarea dosarolor. Ei lucrează în 4 centre EPPO deschise la Bucureşti, Timișoara, Cluj-Napoca şi Iaşi. Costurile de funcționare sunt suportate de la bugetul țării național. Cei 6 sunt un fel de ochii și urechile împăratului EPPO, raportează tot ce se întâmplă în țară în domeniul dosarelor de corupție.
Dosarele se întorc de la Luxemburg însoțite de indicațiile „Camerei permanente”, care va supraveghea, prin procurorii EPPO infiltrați în fiecare țară, aplicarea soluțiilor transmise de la Bruxelles.
O astfel de relație n-are cum să fie numită decât una de vasalitate.
Procedura stabilită de Kovesi reprezintă un vot de blam și o jignire la adresa procurorilor și a întregului sistem judiciar din statele respective. Probabil astfel de situații s-au mai cunoscut în istoria justiției românești doar pe vremea când verdictele în instanță la unele dosare erau stabilite și transmise de la Moscova și se aplicau în țară sub atenta supraveghere a instructorilor sovietici.
