Victoria Nuland, acum numărul doi în Departamentul de Stat al SUA, s-a întors fără vreun rezultat din vizita efectuată pe 7 august în Niger, la scurt timp după lovitura de stat militară de la finalul lunii iulie. Depatamentul de Stat de la Washington a anunțat că va îngheța o parte din ajutoarele pentru Niger (circa 100 de milioane de dolari), o decizie care anunță noi sancțiuni, în special împotriva liderilor loviturii de stat.
Nuland nu a primit permisiunea de a se întâlni cu președintele Mohamed Bazoum, înlăturat de la putere, și nu a fost primită nici de liderul juntei, generalul Abdurahman Tchiani. ”Nuland a prezentat un bilanț trist al discuțiilor sale cu liderii militari”, scrie Al Jazeera. ”Își mențin o viziune care nu corespunde cu situația din Niger. Este foarte dificil acum”, a spus Nuland.
Care este ”situația din Niger” despre care vorbește Nuland? Potrivit CNN, este vorba despre o criză economică căre, pe fondul loviturii de stat, se va transforma într-o criză umanitară. CNN relatează despre cum oamenii au început să cumpere produse de bază și citează cetățeni care spun că se așteaptă la o criză cum țara nu a mai cunoscut.
Pe de altă parte, situația din Niger poate fi rezumată în câteva cifre: 2 baze militare americane, peste 1000 de militari americani, 20% din uraniul necesar centratelor nucleare din Franța (ce asigura circa 70% din producția de energie din Hexagon).
Pentru Franța, fosta metropolă, miza este uriașă, iar ziarul La Nouvelle Tribune, din Benin, scrie că, ”spre deosebire de Franța, SUA evită să vorbească despre o intervenție militară” în Niger. La Republicca scrie că, deși americanii ”sunt ingrijorați de soarta Nigerului, până acum un actor esențial în strategia occidentală împotriva jihadiștilor din Sahel, ei se tem că, în cazul agravării situației, ar putea fi implicați de către francezi într-o operațiune precum cea din Libia, din 2011, o adevărată sperietoare pentru Washington”.
Și presa nigeriană este îngrijorată de o eventuală intervenție franceză, cu susținerea statelor UE și a SUA. Această intervenție ar folosi cu siguranță teritoriul Nigeriei, care are o graniță de circa 2.000 de km cu Nigerul. ”Trebuie să fim prudenți și să nu implicăm în conflictele africane țările occidentale externe, precum Franța, Marea Britanie, Rusia și Statele Unite. Implicarea lor tinde să complice lucrurile și nu poate servi intereselor statelor africane”, scrie ziarul nigerian The Nation.
Nici o intervenție africană nu este văzută cu ochi buni de o parte a presei. The Punch atrage atenția că Nigeria va suferi consecințe grave în cazul în care se va implica într-un potențial conflict în Niger. ”Occidentul, în special Franța, încearcă cu disperare să-și recapete influența în Sahel prin intermediul Comunității Economice a Statelor Vest-Africane, iar Nigeria ar greși dacă va deveni un nou pion al luptei între marile puteri. Siria, Irak, Yemen, Libia, Ucraina sunt exemple despre ce se întâmplă cu statele și regiunile care devin fronturi ale războaielor prin procură dintre marile puteri”.
Pentru Franța, Nigerul este o nouă lovitură: puciul vine după cele din Mali și Burkina Faso. În doar trei ani, în aceste țări au venit la putere regimuri militare, iar, în cazul malian, trupelor franceze li s-a cerut să părăsească țară, fiind înlocuite cu trupele grupării militare private ruse Wagner. În Burkina Faso, noua conducere a declarat că Rusia va fi noul partener strategic. Liderii juntelor din cele rei țări au invocat aceleași rațiuni pentru preluarea puterii: ascesiunea grupurilor teroriste și subdezvoltarea socio-economică, iar motivul principal al acestei din urma situații, spun noii lideri, este Franța. Sunt țări care au resurse naturale uriașe, însă care se zbat în sărăcie. Sunt foste colonii franceze, parte din ceea ce se numea Francafrique, asupra cărora Franța încearcă să-și mențină puterea coloniala. Iar principala pârghie a Parisului este moneda.
După decolonizarea din anii 1950-1960, puterile vestice au impus noilor state independente din Africa o anumită formă de subordonare monetară – aceste țări au folosit monede emise de fostele metropole. Acum, Franța este singura fostă putere colonială care mai menține acest sistem. Născut în anii 1930, când CFA însemna Coloniile Franceze din Africa, francul african a evoluat odată cu instaurarea sistemului de la Bretton Woods către un CFA însemnând Comunitatea Franceză din Africa, iar după decolonizarea din anii 1960 CFA a însemnat Comunitatea Financiară Africană. În zilele noastre, Comunitatea Financiară Africană cuprinde francul vest-african și francul central-african. Francul african este gestionat de două bănci centrale, una cu sediul în Senegal, cealaltă cu sediul în Camerun. În ambele bănci centrale amintite au funcții de conducere reprezentanți ai Franței, pentru că Banca Franței este cea care asigura o paritate fixă între cei doi franci africani și euro, de 656 CFA la un euro, după cum înainte paritatea era stabilită în funcție de francul francez.
Economistul senegalez Ndongo Samba Sylla arată, în volumul ”Africa’s Last Colonial Currency” (citat într-un articol publicat de UnHerd), că Franța a făcut totul pentru a descuraja țările vest-africane să renunțe la această monedă. ”Perioada aceasta a fost marcată de intimidări, campanii de destabilizare și chiar asasinate și lovituri de stat, toate fiind grăitoare pentru relațiile dezechlibrate de putere dintre Franta și ”partenerii” săi din Africa”.
De pe urma acestui sistem se bucură în primul rând Franța și elitele din țările africane, de regulă corupte, care își pot muta ușor capitalul în zona euro. De cealaltă parte, companiile multinaționale, majoritatea franceze în aceste țări, sunt puse la adăpost de această paritate în fața devalorizării monedei pe fondul turbulențelor politice, etnice. În rest, sistemul aduce prețuri mai mari pentru bunurile africane și dificultăți la exportul lor în Europa, în timp ce facilitează importul bunurilor europene. Se ajunge în situația în care este mai ieftin importul de produse agricole din Europa decât producerea lor în Africa și la situația în care exportul de cafea, ceai, cacao sau zahăr din trestie de zahăr să fie mai putin profitabil.
Este de notat că, sub conducerea lui Muammar Gaddafi, Libia, fostă colonie italiană, a elaborat un plan pentru crearea unei modenede africane comune și a unei bănci centrale africane, susținută de veniturile mari obținute din petrol. Această bancă ar fi avut autoritate asupra majorității statelor care folosesc acum francul african. Avioanele militare franceze au fost primele care au lovit Libia în 2011, în cadrul operațiunii NATO împotriva regimului Gaddafi.
”Francul african îi permite Franței să gestioneze relațiile economice, monetare, financiare și politice cu unele dintre fostele colonii potrivit unei logici ce corespunde total intereselor sale”, scrie economistul senegalez amintit, adăugând că francul african este o formă de ”imperialism monetar” care împiedică dezvoltarea statelor africane și le subordonează Franței. Dintre cele mai prost clasate zece țări în Indexul Dezvoltării Umane al ONU, cinci fac parte din zona francului african, inclusiv cele trei state unde au avut loc recentele lovituri de stat.
Nigerul, statul în care a avut loc cea mai recentă lovitură de stat, oferă un exemîplu cât se poate de limpede. Țara asigură 20% din uraniul de care au nevoie centralele nucleare din Franta, care furnizează 70% din electricitatea tarii. Însă doar unul din șapte nigerieni (și doar 4% dintre cei din zonele rurale) au acces la electricitate, iar 40% din populație trăiește în sărăcie extrema. 85% din compania care gestionează industria uraniului din Niger este deținută de Comisia Franceză a Energiei Atomice și alte două companii franceze; partea Nigerului este de doar 15% din această companie.
Nu trebuie să mire că un raport al ONU din 2023 arată că sprijinul populației pentru guvernele militare este ”simptomatic pentru noul val de aspirații democratice care se extinde în Africa”. În aceste țări militarii sunt văzuți ca liderii care susțin suveranitatea și independența tarilor lor, spre deosebire de guvermele alese, care tind să fie marionete ale Vestului și nu au făcut nimic pentru a schimba ordinea neocolonială.
Comunitatea Economică a Statelor Vest-Africane – ECOWAS (cu 15 țări membre și presedinția deținută acum de Nigeria) a instituit imediat sancțiuni împotriva Nigerului, a suspendat tranzacțiile comerciale și financiare cu Nigerul și a înghețat activele Nigerului depozitate la banca centrală a ECOWAS și în băncile comerciale. Acest lucru a fost posibil pentru că ECOWAS cuprinde Uniunea Monetară Vest-Africană, cea care emite moneda din Niger și care se află sub controlul Franței.
Junta din Niger are însă propriile pârghii de șantaj. Pe lângă rezervele de uraniu esențiale pentru Franța, în Niger sunt două baze militare americane, unde SUA au investit sute de milioane de dolari petru operațiunile cu drone în Africa împotriva jihadiștilor, și o bază militară franceză esențială pentru intervențiile franceze în Sahel. Apoi, lovitura de stat din Niger amenință un proiect de 13 miliarde de dolari pentru construirea unui gazoduct care să lege exploatările de gaze naturale din Nigeria de Europa, o investiție urgentă după ce UE a redus drastic importurile de gaze din Rusia. Junta din Niger a revocat o parte din acordurile de cooperare militară cu Franța a închis spațiul aerian al țării (punând capăt operațiunilor cu drone ale SUA) și a anunțat că va întrerupe exporturile de uraniu în Franța. Noul regim a avertizat că o intervenție militară străină în Niger va duce la un „masacru”.
Regimurile militare din Mali și Burkina Faso au sărit în sprijinul juntei din Niger, iar aceasta arată că ne putem îndrepta spre un război regional prin prcură între Rusia și Grupul Wagner și țările occidentale care susțin Comunitatea Economic a Statelor Vest-Africane. Dupa invazia din Ucraina, Moscova a fost foarte activă în demersurile pentru apropierea de țările africane, folosind în special o retorică anti-colonialistă, cu referiri frecvente la disputele istorice dintre aceste țări și fostele metropole europene. Minitrul de Externe Serghei Lavrov a vizitat mai multe state africane în 2022 și a fost in Kenya anul acesta. Este foarte posibil ca încerarea Vestului de a se opune loviturilor de stat din Africa de Vest apelând la vechea rețetă a constrângerilor economice și financiare și a intervențiilor militare să ducă la întărirea poziției interne a noilor regimuri.
Este de înțeles ca regimurile din Mali, Burkina Faso sau Niger să fie atrase de ordinea multipolară si de „pluralismul civilizațiilor” promovate acum de Rusia. Însă, așa cum statele vestice trebuie să fie foarte atente la istoria relațiilor lor cu Africa, la fel și aceste state ar trebui să cântărească bine dacă Rusia dorește o lume condusă de state sau o lume condusă de imperii, o lume în care își vede amenințat propriul loc, pe care încearcă să și-l mențină inclusiv prin încurajarea schimbărilor de regim în Africa.
