Care sunt regulile pentru elevii care încep luni Evaluarea Națională

Ministerul Educaţiei şi Ministerul Sănătăţii au stabilit, printr-un ordin comun, măsurile care trebuie respectate în şcoli la examenele naţionale care încep luni, pentru prevenirea îmbolnăvirii cu SARS-CoV-2. Documentul prevede stabilirea de circuite de intrare şi de ieşire a elevilor și a personalului didactic în şcoli, modul în care realizează igienizarea / dezinfecţia, precum și măsurarea temperaturii tuturor celor care intră în școală.
„În situaţia în care un elev sau un cadru didactic, didactic auxiliar sau nedidactic prezintă simptome sau există suspiciunea că starea sa de sănătate este precară nu i se va permite accesul în unitatea de învăţământ, cu recomandarea de a se adresa medicului de familie pentru stabilirea diagnosticului şi conduitei de tratament”, prevede ordinul comun al ministerelor.
În ziua examenului, la intrarea în școală cadrele medicale vor efectua triajul epidemiologic al elevilor.
Măsurarea temperaturii se face cu termometrul noncontact, conform ordinului. Temperatura nu trebuie să depăşească 37,3 grade. Dacă este mai mare, se repetă măsurarea temperaturii de trei ori succesiv, la interval de 2-5 minute. Măsurarea temperaturii se face la umbră, în paralel cu observarea clinică a simptomelor respiratorii (tuse frecventă, strănut frecvent, stare generală modificată).
MEC precizează că fiecare centru de examen va dispune de echipamente şi materiale de protecţie (covoraşe dezinfectante, măşti de protecţie, substanţe dezinfectante pentru mâini etc).
De asemenea, se va realiza curăţenia şi dezinfectarea pardoselilor, a obiectelor din sala de curs (pupitre, mese, scaune), clanţa uşii, a mânerelor de la geamuri, pervazul ferestrei, prin ştergere cu apă şi detergent, apoi cu substanţe biocide, iar intrările/ ieşirile, precum şi sensul de deplasare pe coridoare către sălile de examen şi alte încăperi vor fi semnalizate corespunzător şi dezinfectate în mod regulat.
Totodată, se asigură existenţa, în regim permanent, de săpun, prosoape de hârtie, dispensere cu dezinfectant pentru mâini, care vor fi reîncărcate ori de câte ori este necesar, iar în sălile de clasă examenele se vor desfăşura prin stabilirea locurilor astfel încât să existe o distanţă între candidaţi, pe rânduri şi între rânduri, de 2 metri unul faţă de celălalt.
Conform Ordinului de ministru, pupitrele/ băncile vor fi individualizate/ prestabilite şi, de asemenea, se va asigura reprezentarea grafică a situării acestora la intrarea în sală (oglinda sălii), astfel încât să se asigure cunoaşterea şi intrarea/ localizarea fără a parcurge toată suprafaţa sălii; personalul didactic/ asistenţii care asigură supravegherea vor dirija candidatul direct către locul destinat.
Ministerul Educaţiei şi Cercetării pune la dispoziţia celor interesaţi o linie TELVERDE – 0800801100 – pentru sesizarea eventualelor nereguli din cadrul Evaluării Naţionale. Numărul va fi disponibil în perioada 15 – 18 iunie, între orele 8,00 – 16,00, iar pe 19 iunie între orele 8,00 – 14,00.
Sursa: www.digi24.ro
- Reziștii nu mai spală rufele. Mîndruță face economie…
Lucian Mîndruță spusese, în martie anul acesta, că a făcut servicii de training pentru ministra mediului, Diana Buzoianu. În acest context, Mîndruță a revenit după postarea în care îndemnase la „minimă solidaritate” pentru economie de energie și a precizat că nimeni nu l-a rugat să o facă, ci a fost inițiativa lui. Pe 31 iulie, … - O stâncă, aruncată în aer ca să fie deviată Dunărea. Măsurile luate acum în criza energetică, intervin militarii
Armata intervine duminică pe Dunăre și se pregătește să detoneze controlat o stâncă, astfel încât să fie deviat cursul apei spre Centrala Nucleară Cernavodă. Imagini difuzate de televiziunile de știri arată că se lucrează în zonă. A avut loc, în urmă cu scurt timp, o detonare de mici dimensiuni, prima intervenție pentru a devia Dunărea. … - Interlopul Bănică încearcă să scape de ordinul de protecție, după ce l-a fugărit prin centrul Craiovei pe vicepreședintele PSD Dolj. Mafia locală face presiuni mari asupra judecătorilor de la Tribunalul Dolj
Stat în stat la Craiova: Interlopul Bănică dictează legea pumnului, protejat de o caracatiță din justiție și administrație Craiova a devenit un teritoriu acaparat, în care statul de drept este înlocuit brutal de „legea pumnului și a banilor”. O rețea complexă de interese obscure leagă crima organizată de vârful administrației locale, poliție, servicii de informații … - Ministrul PSD Florin Barbu asmute instituțiile statului asupra jurnaliștilor pentru a-și ascunde legăturile cu „regina achizițiilor publice” Mihaela Neagu
Ex-ministrul Agriculturii, Florin Barbu, a lansat un atac fără precedent la adresa presei și a vocilor critice din spațiul public. În loc să ofere clarificări transparente și asumate privind presupusa sa relație cu Mihaela Neagu, un personaj extrem de controversat supranumit „regina achizițiilor publice”, demnitarul PSD alege calea intimidării brutale, specifică regimurilor autoritare. Refuzând cu … - Dunărea secată, în publicația britanică The Guardian: ”Putem merge pe jos până în România”
Canicula din ultimele săptămâni din Europa Centrală și de Est au dus nivelul Dunării și Rinului la minime istorice în unele regiuni. Un articol amplu publicat în The Guardian, citat de Mediafax, prezintă măsurile pe care autoritățile din Ungaria și România au fost nevoite să le adopte. Temperaturile foarte ridicate din ultimele săptămâni, care au dus la …




